Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Un copil de nouă ani, suspectat că a ucis un membru al familiei. Unde s-a întâmplat

21 Feb. 2024, 08:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
21 Feb. 2024, 08:16 // În Lume //  Redacția Realitatea

Un copil de nouă ani suspectat că a ucis un membru al familiei cu o armă de foc a fost arestat în Utah, în vestul Statelor Unite, a anunţat marţi poliţia locală. 

În SUA, armele de foc sunt foarte uşor accesibile. Tragedia a avut loc vineri seară, în oraşul Tooele, a precizat pentru AFP un agent al forţelor de ordine, fără a preciza dacă a fost vorba despre un accident.

„Un bărbat de 32 de ani” a fost găsit de polițiști inconştient la domiciliul unde au fost chemaţi, cu o „plagă împuşcată la cap”.

Victima a fost transportată la spital „în stare extrem de critică„.

„A decedat ulterior în urma rănilor sale. Luăm în considerare acuzaţii de omucidere”, a precizat poliţia, fără să spună dacă a fost un băiat sau o fată şi nici să ofere detalii suplimentare”, a adăugat poliţia.

Potrivit anchetatorilor, copilul, care a fost arestat „seara târziu”, şi victima sunt din aceeaşi familie.

În SUA, armele de foc sunt foarte uşor accesibile, iar țara plătește un preţ mare pentru răspândirea lor.

Un adult din trei deţine cel puţin o armă

La nivel național există mai multe arme individuale decât locuitori: un adult din trei deţine cel puţin o armă şi aproape un adult din doi locuieşte într-o casă în care există o armă.

O astfel de proliferare face ca rata deceselor prin arme de foc în Statele Unite să fie foarte mare a, fără comparaţie cu cea din alte ţări dezvoltate.

Peste 130 de decese pe zi

În 2001, aproximativ 49.000 de persoane au murit de glonţ, comparativ cu 45.000 în 2020, care a fost deja un an record, ceea ce reprezintă peste 130 de decese pe zi, dintre care mai mult de jumătate sunt sinucideri. Congresul Statelor Unite nu a adoptat de multă vreme o lege ambiţioasă, numeroşi aleşi aflându-se sub influenţa puternicei National Rifle Association (NRA), principalul lobby american al armelor.

În ianuarie, un băiețel, în vârstă de șase ani, a fost reținut în SUA după ce și-a împușcat învățătoarea în sala de clasă, rănind-o grav, conform poliției.  În urmă cu câteva zile, o femeie din Minnesota a fost găsită vinovată de uciderea fiului său, în vârstă de șase ani, pe care l-a împușcat de nouă ori fiindcă nu a vrut să doarmă, relatează Daily Mail.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 07:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
05 Nov. 2026, 07:52 // Slider //  Valentina Buza

Un cadru medical britanic a fost testat pozitiv pentru virusul Ebola în Republica Democratică Congo, epicentrul epidemiei din 2026. Acesta este primul caz din epidemia actuală care implică un cetățean din Regatul Unit, relatează publicaţia The Independent. Pacientul, care se afla în țară pentru a sprijini eforturile de răspuns umanitar, este în stare stabilă și va fi transportat înapoi în UK, unde va primi tratament de specialitate.

Reuters a consultat un document oficial din care reiese că cetățeanul britanic, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, este evacuat medical din Congo în Regatul Unit pentru a beneficia de tratament de specialitate. După ce va fi coborât din avionul cu care se va întoarce în UK, pacientul va fi transportat cu o ambulanță specializată la o unitate medicală pentru tratarea bolilor infecțioase cu risc ridicat.

Pacientul se află într-o stare stabilă și este așteptat să ajungă în Regatul Unit miercuri sau joi, au mai notat jurnaliştii de la The Independent.

Acesta este primul caz confirmat în care un cetățean britanic a contractat Ebola în timpul celui mai recent focar al acestui virus rar, dar mortal, din Republica Democrată Congo, care a provocat până acum peste 5.000 de decese.

Anterior, un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat că există „proceduri bine stabilite pentru gestionarea unor astfel de cazuri” și că riscul pentru populație rămâne scăzut.

Pacientul fusese trimis în Congo de o organizație umanitară pentru a sprijini eforturile de combatere a focarului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În octombrie, Elveția a evacuat din Nigeria un pacient infectat cu Ebola pentru a-i oferi tratament, iar în iunie, Franța a raportat primul caz confirmat asociat focarului din Congo, la un medic care se întorcea dintr-o misiune umanitară.

Documentul consultat de Reuters citează autoritățile britanice, care au declarat că nu se așteaptă ca acest caz să aibă un impact semnificativ asupra sănătății publice în Marea Britanie și nici să provoace perturbări ale traficului internațional de călători sau ale comerțului.