Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

STOP CADRU Fiul vitreg al noului șef al armatei ucrainene, filmat în tricou „Z”, rugându-se pentru victoria Rusiei

21 Feb. 2024, 20:02
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
21 Feb. 2024, 20:02 // În Lume //  Elena Putregai

O înregistrare stânjenitoare pentru noul comandant al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sârski, a apărut pe rețele sociale: fiul său vitreg din prima căsătorie a fost filmat la consulatul Rusiei din Sydney, purtând un tricou inscripționat cu litera „Z” și pledând alături de alți tineri pentru victoria Rusiei în războiul declanșat împotriva Ucrainei.

„Fiul vitreg al comandantului-șef al AFU, (Oleksandr) Sîrski, din prima căsătorie, susține Rusia din Australia. Fiul adoptiv al comandantului-șef al AFU, Ivan Sîrski, purtând o papaha (căciulă rusească – n.r.) și cu litera Z pe tricou, a declarat că se roagă pentru victoria Rusiei. El a felicitat Ministerul rus al Apărării pentru capturarea orașului Avdiivka și și-a anunțat intenția de a obține cetățenia rusă. După felicitări, Ivan a strigat «Glorie Rusiei»”, a scris canalul media Nexta într-o postare pe rețeaua X, distribuind și clipul video.

Potrivit Nexta, Ivan trăiește în Australia, unde s-a mutat împreună cu fratele și mama sa după ce părinții săi au divorțat. „Toată această acțiune a avut loc la Consulatul General al Rusiei din Sydney, în compania unor fanatici pro-ruși locali, așa-numiții cazaci”, a mai menționat Nexta.

Clipul a fost preluat de pe contul unui blogger rus din Australia, care a realizat filmarea în sediul Consulatului rus. În video apar mai mulți tineri susținători ai Rusiei, îmbrăcați toți în tricouri cu litera „Z”, unii purtând căciuli rusești. Ei susțin războiul Rusiei, iar realizatorul clipului îl felicită pe Ivan Sîrski și spune că acesta va fi protejat. Rugat să spună câteva cuvinte, fiul vitreg al generalului Sîrski spune că dușmanii Rusiei din Australia trebuie eliminați și „Glorie Rusiei”.

Generalul Sîrski, școlit la Moscova

Noul comandant al armatei Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrski, a făcut școala militară la Moscova și apare filmat în timpul unei defilări în Piața Roșie, în 1986. De altfel, numirea sa în fruntea armatei ucrainene a atras reacții furioase din Rusia, care îl consideră trădător. Oleksandr Sîrski s-a născut în 1965 în regiunea Vladimir din Rusia, care făcea parte pe atunci din Uniunea Sovietică. A studiat la Moscova, la Școala Militară Superioară de Comandă, alături de colegi care sunt în prezent comandați ruși.

Noul șef al armatei ucrainene a servit timp de cinci ani în Corpul de artilerie sovietic și a trăit în Ucraina începând cu anii 1980. Sîrski a devenit șeful forțelor terestre ale armatei ucrainene în anul 2019. Anterior, a comandat trupe împotriva insurgenței pro-ruse din Donbas, începută în 2014.

Pe-atunci, el a primit porecla de „Leopardul Zăpezii”. Sîrski este cunoscut pentru că operațiunile conduse de el au fost unele dintre cele mai de succes în războiul pe care Rusia îl poartă de aproape doi ani împotriva Ucrainei. Sîrski a condus defensiva de succes din Kiev, oprindu-i pe ruși din a obține controlul asupra capitalei și din a decapita conducerea politică a Ucrainei. Atunci a fost numit „Erou al Ucrainei”, cea mai înaltă distincție a țării, primită în aprilie 2022.

De asemenea, Sîrski a condus operațiunea prin care Ucraina a reușit eliberarea unor mari părți din teritoriu în timpul ofensivei din vara anului 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!