Principele Radu al României a fost primit la Guvernul Republicii Moldova. Altețea se află la Chișinău în contextul Forumului Economic, desfășurat sub auspiciul familiei regale a României.
Premierul Dorin Recean i-a mulțumit feței regale pentru susținerea necondiționată și pentru că încurajează comunitatea de afaceri din România, dar și din alte țări europene să investească în Republica Moldova, transmite Executivul.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Premierul a menționat în cadrul întrevederii că la Forumul Economic, împreună cu principele Radu, va discuta cu antreprenorii din mai multe capitale europene despre oportunitățile investiționale pe care le oferă țara noastră.
Oficialii au mai discutat despre activitățile Guvernului în procesul de integrare europeană și despre evenimentele viitoare pe care le va organiza Familia Regală.





