Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Parlamentul de la Budapesta ratifică aderarea Suediei la NATO

26 Feb. 2024, 07:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
26 Feb. 2024, 07:30 // În Lume //  Redacția Realitatea

Parlamentul maghiar se pregătește să aprobe aderarea Suediei la NATO, pasul final pentru țara nordică dornică să adere la Alianța Nord-Atlantică după invadarea Ucrainei de către forțele ruse.

Așteptarea a fost una de durată pentru Suedia, iar calea presărată cu obstacole. La negocierile dificile cu Turcia, încheiate printr-un vot pozitiv în ianuarie, s-a adăugat și amânările din partea premierului Viktor Orban. Premierul Ungariei, care și-a dat acordul de principiu cu mult timp în urmă, a cerut însă „respect” din partea autorităţilor de la Stockholm, considerate prea critice faţă de politica sa, înainte de a finaliza procesul de aderare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Situaţia s-a deblocat în ultimele săptămânim, vizita de vineri a prim-ministrului suedez Ulf Kristersson marcând un „proces lung de reconstruire a încrederii”, potrivit declaraţiilor premierului Orban.

Pentru a consolida această cooperare, cele două ţări au anunţat achiziţionarea de către Ungaria a patru avioane de luptă din Suedia, Ungaria întărindu-şi flotă actuala de 14 avioane Gripen.

Votul din Parlamentul de la Budapesta, programat luni, în jurul orei 16:20 (15:20 GMT), promite să nu creeze surprize, având în vedere majoritatea de două treimi deţinută de coaliţia de guvernământ. Opoziţia va vota şi ea favorabil, cu excepţia formaţiunii de extremă dreapta Patria Noastră.

Protocolul de aderare al Suediei la NATO, care necesită unanimitatea celor 31 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice, este suspendat din mai 2022. Suedia şi-a anunţat candidatura în urma ofensivei Kremlinului în Ucraina, în acelaşi timp cu Finlanda, care a intrat în NATO în aprilie 2023.

În această perioadă, Ungaria a invocat diferite pretexte pentru a încetini aderarea. Unii experţi au văzut în această abordare o strategie de şantaj a Budapestei pentru a obţine concesii din partea UE, precum şi deblocarea a miliarde de euro din fonduri îngheţate în prezent, în timp ce alţii au văzut în această atitudine un semn al apropierii lui Viktor Orban de Vladimir Putin şi de liderul turc Recep Tayyip Erdogan.

Însă, în opinia analistului Mate Szalai, motivul este că prim-ministrul ungar prioritizează interesele naţionale înainte de orice. În acelaşi mod în care a blocat ajutorul crucial pentru Ucraina, înainte de a ceda la începutul lunii februarie, sub presiunea partenerilor săi din UE. Cu această strategie, Viktor Orban vrea să demonstreze că ţara sa, cu o populaţie ce nu depăşeşte zece milioane de locuitori, contează şi „nu trebuie subestimată”, crede cercetătorul de la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia.

Orban nu obţine „un rezultat tangibil în materie de politică externă”, dar această atitudine de „confruntare” pe scena internaţională îi serveşte „pentru a-şi menţine popularitatea acasă”.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 22:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Oct. 2026, 22:48 // Slider //  Ana Panaguța

Grupul de ţări cu cele mai puternice economii de piaţă G7 va proceda la o eliberare coordonată a 100 de milioane de barili de motorină şi alţi combustibili din rezervele pe care le are, prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), informează știrileprotv.ro.

Măsura vine în încercarea de a stabiliza pieţele energetice mondiale, potrivit unei declaraţii comune a liderilor G7 de vineri, relatează Reuters şi AFP.

„Ne vom îndeplini angajamentele printr-o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care va începe imediat şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni, incluzând o eliberare substanţială de motorină, concentrată la începutul perioadei, în primele 20 de zile, de către membrii şi partenerii G7”, se arată în declaraţia publicată de biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron la finalul unei reuniuni a preşedinţilor şi şefilor de guvern din G7.

„Am convenit că nu vor exista restricţii sau interdicţii de export între membrii G7”, a precizat Emmanuel Macron, subliniind că Donald Trump, care ameninţase că va interzice exporturile de gaz american, a fost, de asemenea, „foarte clar în această privinţă”.

În acelaşi timp, preşedintele american a afirmat vineri că „Europa tocmai a acceptat să pună pe piaţă o cantitate uriaşă din motorina sa stocată în cantităţi mari”, într-un mesaj postat pe reţeaua sa Truth Social. „Procesul va începe imediat”, a asigurat preşedintele american.

Reuniunea G7 care a avut vineri prin videoconferinţă urma să încerce să găsească o soluţie la creşterea vertiginoasă a preţurilor la carburanţi. Aceasta a avut un efect pozitiv asupra preţurilor petrolului, care erau în scădere vineri, piaţa anticipând o deblocare a rezervelor europene de motorină sub presiunea Statelor Unite.

În jurul orei 13:55 GMT (16:55 la Bucureşti), preţul barilului de Brent din Marea Nordului, cu livrare în decembrie, scădea cu 1,98%, ajungând la 100,28 dolari. Echivalentul său american, West Texas Intermediate, cu livrare în noiembrie, scăzuse cu 2,93%, ajungând la 90,15 dolari, după ce a înregistrat o scădere de peste 5%, ajungând la 88,06 dolari.

Pentru a calma piaţa mondială, guvernul american face presiuni asupra Europei să recurgă la stocurile sale de urgenţă de motorină şi a ameninţat chiar să interzică exporturile sale de carburanţi către UE în cazul unui refuz.

Apropierea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului lui Trump, de la începutul lunii noiembrie, sporeşte presiunea asupra administraţiei Trump pentru a reduce preţurile acestui combustibil utilizat pe scară largă în sectorul agricol şi în transportul de mărfuri cu camioanele. O interdicţie a exporturilor impusă de Washington ar putea, într-adevăr, să reducă preţurile pe piaţa internă, dar ar face ca preţurile motorinei să crească brusc în ţările importatoare şi ar risca să aibă repercusiuni negative asupra altor produse rafinate din Statele Unite în câteva săptămâni. Pentru Casa Albă, alternativa este ca ţările din UE să recurgă la rezervele proprii de motorină pentru a susţine piaţa.

O armă cu două tăișuri

Războiul din Orientul Mijlociu a determinat creşterea preţurilor la ţiţei în acest an, dar, mai ales, piaţa produselor rafinate este cea care stârneşte îngrijorare înainte de venirea iernii. „Scăderea capacităţilor de rafinare şi a producţiei în Orientul Mijlociu şi în Rusia, combinată cu anularea de către China a transporturilor de produse destinate exportului pentru a-şi susţine aprovizionarea internă, continuă să limiteze disponibilitatea combustibililor”, explică Ole Hansen, analist la Saxo Bank.

„O prelevare din rezervele strategice ar contribui la compensarea scăderii stocurilor comerciale” şi ar uşura presiunea asupra preţurilor, adaugă Giovanni Staunovo, într-un comentariu pentru AFP. Cu toate acestea, „rezervele strategice sunt concepute pentru a face faţă perturbărilor temporare ale ofertei, şi nu dezechilibrelor structurale ale pieţei”, reaminteşte el. Rezerve mai reduse înseamnă că „piaţa ar putea deveni din ce în ce mai sensibilă la riscurile care afectează oferta, ceea ce s-ar putea traduce prin fluctuaţii mai mari ale preţurilor”, avertizează analistul.

Preşedintele francez Macron a purtat o discuţie cu Trump în cursul nopţii, subliniind necesitatea de a colabora pentru a combate creşterea preţurilor la combustibili şi pentru a asigura disponibilitatea la nivel global a produselor rafinate, a anunţat vineri Palatul Élysée. Franţa deţine în prezent preşedinţia G7.

Reuters a relatat joi că administraţia Trump le-a cerut Germaniei şi Franţei să-şi reducă stocurile de motorină de urgenţă, sub ameninţarea unei posibile interdicţii a exporturilor de motorină din SUA, potrivit a trei persoane apropiate discuţiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată