Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Mai multe țări UE sunt pregătite să cumpere arme din afara Europei pentru Ucraina

27 Feb. 2024, 08:48
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
27 Feb. 2024, 08:48 // În Lume //  Redacția Realitatea

Mai multe țări europene susțin inițiativa cehă ca UE să cumpere muniții din afara Europei pentru a sprijini în continuare efortul de război al Ucrainei, au declarat luni, la Paris, participanții la o reuniune privind Ucraina, potrivit AFP.

„Inițiativa cehă se bucură de un sprijin puternic din partea mai multor țări. Acesta este un mesaj foarte puternic trimis Rusiei”, a declarat premierul ceh Petr Fiala după evenimentul care a reunit peste 25 de aliați ai Kievului la palatul prezidențial Elysée.

Premierul olandez Mark Rutte a declarat că țara sa va contribui cu „peste 100 de milioane de euro” la planul ceh și că „alte țări vor urma” în această direcție.

„În ceea ce privește muniția, există această inițiativă cehă foarte bună de a cumpăra muniție și obuze din întreaga lume pentru Ucraina”, a explicat Rutte.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

El a refuzat să precizeze ce țări din afara Europei ar putea fi rugate să producă această muniție. „Este un secret”, a spus el.

Mai multe țări, printre care Franța, Germania și Italia, au semnat în ultimele săptămâni acorduri bilaterale de securitate cu Kievul, dar UE, care a livrat ajutoare militare în valoare de 28 de miliarde de euro de la începutul războiului, se străduiește să își respecte angajamentele, în special în ceea ce privește obuzele.

Premierul portughez Antonio Costa, aflat și el la Paris, a dat asigurări că miniștrii apărării din UE vor prezenta „în următoarele zece zile un plan concret de consolidare a capacității de a comanda muniții pentru a sprijini efortul de război al poporului ucrainean”.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 09:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
24 Aug. 2026, 09:39 // Societate //  Cătălina Boico

Peste 3.710 de șoferi au încălcat în weekend Regulamentul circulației rutiere. Potrivit datelor publicate de Poliția Națională, 46 de persoane au fost înlăturate de la volan după ce au fost depistate în stare de ebrietate, 1.673 au depășit limita de viteză, iar 754 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor.

Totodată, în trafic, polițiștii au depistat 146 de conducători auto care conduceau vehicule fără revizie tehnică sau nu dețineau polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, iar 608 au oprit mijlocul de transport în locuri interzise.

Alți 65 de șoferi au fost sancționați pentru neacordarea priorității legale pietonilor sau cicliștilor, 378 – pentru necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului în timpul conducerii vehiculului, iar 43 au primit amenzi pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În aceste zile, polițiștii au intervenit în 2922 de cazuri, în urma solicitărilor recepționate prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112.