Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0%
  • USD
    17.2686
    0%
  • RUB
    0.2046
    0%
  • RON
    3.8327
    0%
  • UAH
    0.3865
    0%

Toate știrile

27 august 2026

Cum să te trezești dimineața, fără să oprești deșteptătorul de câteva ori

14 Mart. 2024, 16:37
 // Categoria: Life // Autor:  Vlada Ciorici
14 Mart. 2024, 16:37 // Life //  Vlada Ciorici

Dacă ești una dintre acele persoane care se trezesc cu greu dimineață, după ce amână alarma de două sau trei ori, sperând că poate e sâmbătă și pot dormi mai mult, atunci cu siguranță zilele tale nu încep prea frumos. Și asta poate avea un impact negativ asupra stării de spirit pe care o ai pe tot parcursul zilei.

1. Ciclurile de somn și rutina

Pentru început, e important să știi de câte ore de somn are nevoie corpul tău. Unii oameni au nevoie de 7-8 ore de somn, alții mai mult, alții mai puțin. Regula de 8 ore de somn este orientativă, ceea ce înseamnă că nu e valabilă chiar pentru toată lumea. Planifică-ți orele de somn în așa fel încât să nu fie nevoie să te trezești în mijlocul unui ciclu de somn. Un ciclu de somn durează aproximativ 90 de minute, iar în această perioadă corpul tău trece prin mai multe faze de somn, de la somnul ușor, până la cel mai adând și somnul REM, faza în care și visezi. Dacă te trezești în mijlocul unui ciclu de somn, vei fi mai confuz și mai obosit. Încearcă să te culci la o oră care să îți permită să termini 4 sau 5 cicluri de somn complete și să te trezești la finalul unui ciclu de somn.

În momentul în care știi de câte ore de somn are nevoie corpul tău, îți poți planifica o rutină zilnică. Organismul iubește rutina și funcționează foarte bine atunci când fiecare zi este la fel ca celelalte. Dacă mergi la culcare la aceeași oră seara și pui ceasul să sune la aceeași oră dimineața, chiar și în weekend, organismul tău îți va mulțumi.

2. Trezirea de dimineață

Și dimineață, cel mai bun mod de a te trezi este urmând o rutină. Pornește pilotul automat interior și va fi mult mai simplu să te pregătești de o nouă zi, pentru că nu vei depune niciun efort conștient. Nu ceda tentației de a apăsa butonul atunci când sună alarma, gândindu-te că vrei să mai dormi puțin. Somnul fragmentat e de fapt mai puțin odihnitor și e un semn că trebuie să mergi la culcare mai devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

3. Pune-te în mișcare

După cum menționam mai sus, e bine să te pui în mișcare imediat ce te trezești. Mișcarea îți stimulează creierul și corpul. Dacă timpul îți permite, fă și niște exerciții de gimnastică, streching sau mergi afară să alergi un pic. În afara faptului că exercițiile te vor trezi, te vei umple de energie și te vei simți mai bine pe parcursul zilei.

Un duș rapid este o altă metodă de a te trezi repede și de a alunga somnul. Nu îți face griji – nu trebuie să faci un duș rece, și unul cald te va ajuta să te trezești.

4. Lasă lumina să pătrundă în casă

Dacă te simți amețit dimineață, imediat după ce te ridici din pat, e bine să tragi draperiile și să lași lumina să intre în casă imediat ce te trezești. Astfel, creierul tău va realiza că este ziuă și că e momentul să se trezească. Dacă e iarnă și te trezești îndeajuns de devreme încât să nu fie lumină afară, poți lua un ceas care simulează lumina zilei. Lumina acestor tipuri de ceasuri crește treptat în intensitate înainte ca alarma să înceapă să sune, imitând răsăritul soarelui.

5. Dimineața perfectă

În loc să îți începi dimineața cu sarcini neplăcute, care să te obosească încă de la începutul zilei, alege să faci lucruri care îți plac. Acest lucru te va ajuta să îți dorești să te trezești. Poți face yoga, poți bea o cafea bună, poți asculta muzică sau orice îți place ție. Important e să alegi să faci lucruri care îți plac.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
26 Aug. 2026, 22:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
26 Aug. 2026, 22:33 // Slider //  Ana Panaguța

Aproximativ 70 de nave așteaptă în apropierea Canalului Sulina de pe Dunăre pentru a avea acces la porturile ucrainene în vederea încărcării cerealelor destinate exportului, au declarat miercuri, 26 august, comercianți și analiști, în contextul în care lipsa piloților și prioritatea acordată altor încărcături generează întârzieri semnificative, scrie hotnews.ro.

După ce atacurile rusești au blocat efectiv porturile ucrainene de la Marea Neagră, care gestionau 90% din exporturile de cereale ale țării, unele transporturi au fost redirecționate către porturile fluviale de pe Dunăre, care au o capacitate mult mai redusă.

Transporturile de cereale concurează pentru acces pe canalul Sulina cu transporturi care au prioritate mai mare, precum combustibilul, ceea ce încetinește exporturile. Alertele frecvente de raid aerian, care forțează suspendarea tuturor operațiunilor portuare, au agravat perturbările.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, iar perturbarea transporturilor sale pot determina creșterea prețurilor la nivel global.

„Situația s-ar putea înrăutăți”

„La data de 25 august, peste 50 de nave așteptau să treacă prin Canalul Sulina, în timp ce doar cinci până la șapte nave pe zi se îndreptau spre porturile ucrainene de pe Dunăre”, a transmis firma de consultanță ASAP Agri.

Compania de consultanță a precizat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că fiecare zi de întârziere poate costa până la 8.000 de dolari, ceea ce se adaugă la tarifele de transport deja ridicate.

„Situația s-ar putea agrava în cazul în care condițiile meteorologice se vor deteriora în zilele următoare”, a adăugat aceasta.

Katerina Kononenko, director de operațiuni la compania de transport maritim Avalon, a declarat că se preconizează ca, din cauza vremii nefavorabile, Canalul Sulina să fie închis timp de aproximativ două zile.

„În contextul actual, aceasta reprezintă cu adevărat un obstacol serios. Astăzi, aproximativ 70 de nave așteaptă la intrarea în Sulina. În acest moment, capacitatea reală de trafic a Canalului Sulina pentru navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene este de doar două-trei nave pe zi. Este un nivel foarte scăzut”, a adăugat ea.

Ucraina s-a bazat în mare măsură pe porturile de pe Dunăre și la începutul războiului, când Rusia a blocat porturile din regiunea Odesa. Capacitatea de export a cerealelor pe Dunăre a atins un nivel maxim de 2,5 milioane de tone metrice pe lună în perioada 2022-2023.

În prezent, volumul exporturile de cereale pe Dunăre este cu mult sub nivelurile din 2022-2023, deși traderii își măresc treptat transporturile. Operatorul feroviar ucrainean Ukrzaliznytsia a declarat recent că volumele de cereale transportate către porturile dunărene au fost de 11 ori mai mari în august decât în iulie.

Datele Ministerului Agriculturii din Ucraina arată că țara vecină a exportat 539.000 de tone de cereale în perioada 1-21 august, comparativ cu 1,73 milioane în aceeași perioadă a anului precedent.