Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Fost judecător și un intermediar, condamnați pentru trafic de influență. Judecarea cauzei a durat mai mult de 2 ani

15 Mart. 2024, 12:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
15 Mart. 2024, 12:08 // Societate //  Realitatea.md

Un fost judecător și un intermediar au fost condamnați la închisoare pentru trafic de influență. Procuratura Antocirupție (PA) precizează că sentința a fost pronunțată pe data de 14 martie 2024, de către judecătorii din cadrul Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni.

Potrivit PA, cauza penală respectivă a fost pornită în luna martie 2021 în baza autosesizării.

„Potrivit materialelor, judecătorul ar fi pretins 15.000 dolari SUA de la conducătorul unui agent economic pentru a influența colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un litigiu civil, acesta fiind reținut în momentul primirii celei de-a doua tranșe din suma inițial pretinsă, în total fiind primite 11.000 dolari SUA din cei 15.000 dolari SUA pretinși.

Într-un alt episod, susținând că are influență asupra procurorilor, magistratul a pretins de la conducătorul aceleiași companii 1000 dolari SUA pentru a interveni la adoptarea unei decizii într-un proces penal care ar avantaja interesele respectivului agent economic. Magistrata a fost reținută în flagrant împreună cu cel care i-a oferit banii. Ambii au fost puși sub învinuite pentru două episoade de trafic de influență.

Urmărirea penală a durat 2,5 luni, iar judecarea cauzei a durat mai bine de 2 ani, inculpații nerecunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate”, se arată în comunicatul PA.

Acuzatorii de stat spun că judecătorului i-a fost stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea pe un termen de 4 ani, fiind confiscați în contul statului de la condamnată suma de 10 000 dolari SUA, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani din momentul executării pedepsei principale.

„Celui de-al doilea inculpat, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare pe un termen de 4 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani din momentul executării pedepsei principale.

Totodată, corpurile delicte, mijloacele bănești în mărime de 1000 dolari SUA, au fost trecute în contul statului”, mai precizează procurorii.

Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.