Curs valutar
  • EUR
    20.0487
    0.1302%
  • USD
    17.2388
    -0.0157%
  • RUB
    0.2015
    0.7444%
  • RON
    3.8152
    0.0629%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

10 septembrie 2026

Ministrul Popșoi condamnă organizarea nelegitimă a alegerilor prezidențiale din Rusia în Transnistria și în Ucraina

17 Mart. 2024, 12:28
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Elena Putregai
17 Mart. 2024, 12:28 // Alegeri //  Elena Putregai

„Condamnăm cu fermitate activitățile electorale neautorizate ale Rusiei pe teritoriul suveran al Republicii Moldova în Unitățile Administrativ-Teritoriale de pe malul stâng al Nistrului. Facem apel la comunitatea internațională să sprijine ordinea bazată pe reguli și să denunțe acțiunile Rusiei”. Declarația aparține ministrului de Externe, Mihai Popșoi, și a fost făcută în dimineața de duminică, 17 martie curent, fiind urmată de cel puțin o reacție. Ministrul a condamnat și organizarea nelegitimă a alegerilor prezidențiale din Rusia în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova, „Republica Moldova condamnă cu fermitate organizarea nelegitimă a alegerilor prezidențiale din Rusia în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei și anexate ilegal de către Federația Rusă”.

„Respingem cu tărie această încercare zadarnică a Federației Ruse de a legitima controlul său militar și ilegal asupra unor părți din teritoriile ucrainene, fapt ce reprezintă o încălcare vădită a dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU și independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Republica Moldova rămâne ferm angajată să sprijine Ucraina și independența, suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”, mai scrie în același comunicat.

În urma declarației ministrului Mihai Popșoi, Ambasada SUA în Republica Moldova a postat un mesaj de susținere: „Condamnăm decizia Rusiei de a deschide secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia în regiunea transnistreană fără acordul guvernului moldovean. Această acțiune este încă un exemplu al modului în care Kremlinul nu respectă neutralitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”.

UPDATE ORA 18:20 „Organizarea alegerilor de către Rusia, în regiunea transnistreană și pe teritoriile ocupate din Ucraina, reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și a Ucrainei”, scrie pe pagina de Facebook a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii în Republica Moldova.

Anterior, NATO și UE au denunțat alegerile prezidențiale din Rusia: „Așa-zisul scrutin prezidențial organizat de vineri până duminică, 15-17 martie 2024, în Rusia nu poate fi considerat „corect” sau „democratic”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Alegerile prezidențiale în Rusia durează trei zile, au început de vineri până duminică, 17 martie curent, când are loc votarea și în Transnistria. Locuitorii regiunii transnistrene ai Republicii Moldova au fost chemați la cele 6 secții de votare pentru alegerea președintelui Federației Ruse, dintre ele, trei – deschise la Tiraspol și câte o secție – la Rîbnița, Bender și Grigoriopol. Acest lucru se întâmplă fără acordul autorităților constituționale, care au permis să fie deschisă doar o singură secție de votare pe teritoriul Republicii Moldova, la Ambasada Federației Ruse de la Chișinău. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, comentase că nu există cale legală pentru transportarea buletinelor de vot din zona de securitate în Rusia, în acest sens, autoritățile fiind pregătite să contracareze tentativele. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat că poliția Republicii Moldova are deja înregistrate presupuse abateri legate de desfășurarea alegerilor prezidențiale ruse în Transnistria.

În cursul săptămânii, Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru a-i înmâna o notă de protest. „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, este declarația MAE. În replicădiplomatul rus a declarat că drepturile unui sfert de milion de cetățeni ruși în Republica Moldova nu ar trebui încălcate.

Alegătorii au de ales între patru candidați (în ordine alfabetică): Vladislav Davankov de la Poporul Nou, președintele în exercițiu Vladimir Putin, candidat independent, Leonid Sluțki de la Partidul Liberal Democrat și Nikolai Haritonov de la Partidul Comunist al Federației Ruse. Putin candidează pentru a cincea oară la funcția de șef al statului, după ce a câștigat pentru prima dată alegerile în 2000. Haritonov candidează pentru a doua oară la alegeri (în 2004 a pierdut în fața lui Putin, poziționându-se pe locul doi cu 13,69% din voturi). Davankov și Sluțki participă pentru prima dată la alegeri. Pentru a câștiga din primul tur, un candidat trebuie să obțină mai mult de jumătate din voturile alegătorilor care au participat la vot. Mandatul președintelui ales va fi de 6 ani.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Elita mondială a Customer Experience vine la Chișinău: CX Conference debutează în Moldova pe 8 octombrie, la MAIB Park
Elita mondială a Customer Experience vine la Chișinău: CX Conference debutează în Moldova pe 8 octombrie, la MAIB Park
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
10 Sept. 2026, 21:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
10 Sept. 2026, 21:30 // Slider //  Ana Panaguța

Ucraina trebuie să ia măsuri concrete pentru a garanta drepturile maghiarilor din Transcarpatia înainte de deschiderea unor noi clustere de aderare la UE, a declarat premierul ungar Peter Magyar, transmit știrileprotv.ro.

Magyar a menționat că, în iunie, a fost încheiat un acord politic între guvernele ungar și ucrainean în ce privește drepturile în materie de educație, cultură, limbă și administrație ale maghiarilor din Transcarpatia, însă măsurile concrete promise nu au fost încă puse în aplicare, potrivit Agerpres.

Peter Magyar cere măsuri concrete din partea Ucrainei

Premierul ungar a adăugat că Partidul Tisza, pe care îl conduce, a sprijinit deschiderea primului și celui de-al șaselea cluster, însă capitole suplimentare ar trebui să fie deschise doar pe baza performanțelor în îndeplinirea criteriilor de aderare.

Magyar a dat exemplul Serbiei, care a început procesul de aderare acum 12 ani, dar pentru care au fost deschise doar două din cele șase clustere. El a amintit, de asemenea, că în Serbia trăiesc aproape 300.000 de maghiari, iar mulți dintre ei fac naveta în Ungaria la muncă sau studii, stând adesea ore întregi la coadă la granița Schengen.

„Din acest motiv (…) și din onestitate, nu este corect faptul că toată lumea cere acum să deschidem clustere pentru Ucraina, deși nu există niciun progres în negocierile privind primul și al șaselea cluster”, a arătat el.

Magyar: Ucraina nu ar trebui să avanseze mai rapid decât alte state candidate

Magyar a mai spus că ar fi nedrept dacă Ucraina ar avansa mai rapid în aderarea la UE decât state candidate care îndeplinesc de mulți ani criteriile.

„Acesta este un proces de foarte lungă durată și nu este nicidecum sigur că va avea succes în cele din urmă”, a mai declarat șeful guvernului ungar.