Doi bărbați au fost prinși la frontiera Sculeni cu acte falsificate. În primul caz, este vorba despre un ucrainean care avea pașaportul falsificat. Din declarațiile acestuia, documentul ar fi costat 2000 de euro.
„Prima persoană documentată este cetățean al Ucrainei, care s-a prezentat pentru a ieși din Republica Moldova. În timpul verificării pașaportului ucrainean, polițiștii de frontieră au stabilit prezența indicilor de falsificare. În context, străinul a recunoscut că apelase la intermediari pentru a-și perfecta documentul.În cauză, persoanei i-a fost refuzată autorizarea trecerii frontierei de stat, în lipsa actelor de călătorie”, precizează polițiștii de frontieră.
În cel de-al doilea caz este vizat un moldovean. Acesta s-a apropiat la ieșirea din țară, ca pasager al rutei „Moldova-Marea Britanie”.
„Polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere italian, cu semne rezonabile de falsificare. La audieri, persoana a declarat că obținuse permisul contra sumei de 100 GBR, justificând că îi trebuia pentru muncă în străinătate”, mai anunță Poliția de Frontieră.
Ambele documente au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei, iar cercetările pe cazuri continuă.
