Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO Un nou bloc de studii, inaugurat la liceul „Hyperion” din Durlești. Elevii nu vor mai învăța în două schimburi

11 Apr. 2024, 17:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Apr. 2024, 17:30 // Societate //  Realitatea.md

Un nou bloc pentru studii a fost inaugurat joi, 11 aprilie, la Liceul Teoretic „Hyperion” din orașul Durlești. Acesta are 3 etaje și include 6 săli de clasă, sală de sport cu vestiare și grupuri sanitare, dar și două ateliere pentru organizarea orelor de educație tehnologică.

Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, deschiderea noului bloc va permite desfășurarea procesului educațional într-un singur schimb.

Prezent la eveniment, primarul Capitalei, Ion Ceban, a menționat că blocul de studii nou inaugurat, cu condiții pentru educație conform rigorilor europene, reprezintă un model de spațiu educațional pentru orașul Durlești, pentru municipiul Chișinău, dar și pentru întreaga republică.

„Copiii trebuie să aibă condiții bune în instituțiile de învățământ, atât sub aspect de infrastructură sportivă, cât și pe cea educațională, pentru dezvoltarea multilaterală, iar municipalitatea va continua să investească în copii, deci în viitor”, a mai spus edilul.

Construcția blocului a început în noiembrie 2021, iar potrivit municipalității, costul proiectului este de 11,2 milioane de lei, dintre care 8,46 milioane au fost alocați din sursele bugetului municipal, iar 2,75 milioane din bugetul orașului Durlești.

La Liceul Teoretic „Hyperion” din Durlești își fac studiile peste 1600 de elevi, distribuiți în 51 de clase, care sunt îndrumați de 87 de cadre didactice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!