Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Accidentul de la Măgdăcești: Șoferul camionului a fost plasat în arest la domiciliu. El pledează nevinovat

15 Apr. 2024, 09:49
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
15 Apr. 2024, 09:49 // Societate //  Realitatea.md

Șoferul camionului care a intrat joi, 11 aprilie, într-un microbuz cu pasageri la Măgdăcești, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată duminică, 14 aprilie, de magistrații de la judecătoria din Criuleni. Bărbatul pledează nevinovat, dar a solicitat să ofere ajutor părților vătămate, transmite PROTV.

Sursa citată scrie că bărbatul a fost escortat de doi polițiști la judecătoria din orașul Criuleni. Acesta a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Judecătorul a admis demersul procurorului care a solicitat arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar bărbatul urmează să fie monitorizat de oamenii legii printr-o brățară electronică.

Procurorul de caz susține că măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu a fost necesară pentru că există mai multe riscuri.

„Demersul a fost admis în totalitate. Măsura este necesară în vederea desfășurării procesului penal în condiții optime, pentru ca învinuitul să nu se eschiveze și să nu influențeze martorii sau să împiedice buna desfășurare a procesului penal”, a declarat Ion Geru, procurorul de caz.

Potrivit procurorului de caz, șoferul pledează nevinovat.

„Dumnealui urmează să ofere declarații pe acest caz și a solicitat să ofere ajutor părților vătămate”, a mai precizat procurorul de caz.

Amintim că, în total, 18 persoane, printre care trei minori, au fost transportate la spital în urma accidentului grav de la Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit oamenilor legii, aceștia se aflau în microbuzul de pe ruta Drăsliceni-Chișinău, condus de un șofer de 63 de ani.

Trei minori au ajuns la Institutul Mamei și Copilului. O minoră de 16 ani s-a ales cu o contuzie cranio cerebrală și se află în Secția de Neurochirurgie, iar un băiat, de aceeași vârstă, s-a ales cu mai multe leziuni, fiind internat într-o secție chirurgicală. Un alt băiat, la fel de 16 ani, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Alte 15 persoane au ajuns la Institutul de Medicină Urgentă. Dorina Arsene, purtătoarea de cuvânt al IMU a declarat că un pacient se află în stare gravă, alte șase persoane – în stare de gravitate medie, iar alți opt pacienți, care nu au avut nevoie de spitalizare, au plecat cu recomandări la tratament ambulator.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

IMAGINI cu impact emoțional! Momentul accidentului de la Măgdăcești, surprins de camere

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!