Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Încă persistă miros de fum! Elevii de la liceul Liviu Deleanu vor învăța online până la sfârșitul săptămânii

16 Apr. 2024, 17:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Apr. 2024, 17:10 // Societate //  Realitatea.md

Elevii de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din Chișinău vor învăța online cel puțin până la sfârșitul acestei săptămâni. Aceștia ar urma să revină la ore în sălile de clasă luni, 22 aprilie. Decizia de extindere a învățământului la distanță a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău.

„Comisia pentru Situații Excepționale a decis extinderea învățământului la distanță, inclusiv pentru ziua de vineri, 19 aprilie 2024”, anunță Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău.

Potrivit autorităților, intervențiile de dezinfectare și curățare a spațiilor încă sunt în plină desfășurare. Totodată, în anumite zone ale instituției încă persistă miros de fum care ar fi în detrimentul sănătății elevilor și este necesară revopsirea pereților și a tavanelor.

„Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău asigură comunitatea școlară că se depun toate eforturile pentru a restabili cât mai curând condițiile necesare și pentru a asigura un mediu de învățare sigur și securizat pentru elevi și personalul didactic”, se arată în mesajul direcției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că vineri, 5 aprilie curent, a fost panică la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din municipiul Chișinău, din cauza unui incendiu care a izbucnit în subsolul instituției. În urma arderii au fost evacuate aproximativ 1900 de persoane, iar în misiunea de lichidare a incendiului au participat 60 de salvatori și pompieri cu 10 unități de tehnică. În urma incendiului, niciun elev nu a avut de suferit.

Din 8 aprilie elevii învață de la distanță, conform deciziei Comisiei Situații Excepționale a municipiului Chișinău.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiul a izbucnit din cauza încălcării regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de sudură electrică.

Angajații IGSU anunță! Cea mai probabilă cauză de izbucnire a incendiului de la liceul „Liviu Deleanu”

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.