Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Ronaldo a dat lovitura! Pe conturile fotbalistului vor intra 10 milioane de euro

18 Apr. 2024, 13:00
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
18 Apr. 2024, 13:00 // Sport //  Realitatea.md

Cristiano Ronaldo este unul dintre cei mai bogați sportivi ai planetei, iar averea sa crește exponențial de la o zi la alta. Atacantul celor de la Al-Nassr a mai dat, recent, o lovitură pe plan financiar.

Averea lui Ronaldo se va mări zilele viitoare, chiar dacă pentru nivelul la care a ajuns el plusul nu este foarte consistent. Concret, Cristiano Ronaldo a câștigat procesul pe care l-a avut cu Juventus, club pentru care a jucat în perioada 2018-2021 și se va alege cu o recompensație de 10 milioane de euro.

Totul a plecat de la o promisiune neonorată de-a italienilor. Pe perioada pandemiei, conducerea lui Juventus le-a cerut vedetelor echipei, care aveau cele mai mari contracte, să accepte amânarea plăților salariilor, cu promisiunea că acestea se vor achita mai târziu.

Pentru că acest fapt nu s-a întâmplat, Ronaldo a apelat la instanță și a avut câștig de cauză, scrie Playtech.ro.

Starul portughez a fost protagonistul celei mai spectaculoase mutări pe piața transferurilor din iarna lui 2023, după ce a fost prezentat la Al-Nassr pe 30 decembrie 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 17:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
04 Nov. 2026, 17:23 // Slider //  Daniela Baranovschi

Deputații vor examina 12 proiecte de lege în ședința plenară de joi, 5 noiembrie. Printre subiectele de pe ordinea de zi se numără modificări la Codul fiscal și Codul transporturilor rutiere, proiecte privind serviciile sociale, comunitățile de energie și combaterea fraudelor cu mijloace de plată fără numerar. Cinci dintre inițiative sunt marcate cu sigla Uniunii Europene.

În lectura a treia, Parlamentul va examina două proiecte: unul care prevede consolidarea răspunderii penale a persoanelor juridice și altul care vizează modificarea Codului transporturilor rutiere.

Alte șapte inițiative vor fi dezbătute în lectura a doua. Acestea se referă la armonizarea legislației privind întreprinderile mici și mijlocii, modificarea Codului fiscal în domeniul impozitelor directe, modernizarea și digitalizarea serviciilor sociale, precum și dezvoltarea profesională a angajaților din acest domeniu.

Tot la această etapă, deputații vor examina reglementarea comunităților de energie și declararea drept lucrări de utilitate publică de interes național a construcției liniei electrice Strășeni–Gutinaș și a modernizării stației electrice Strășeni.

În prima lectură sunt incluse patru proiecte de lege. Două dintre ele, marcate cu sigla UE, vizează combaterea fraudelor și contrafacerii legate de mijloacele de plată fără numerar și dezvoltarea sistemelor de transport inteligente.

Celelalte două inițiative se referă la modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și acordarea unor facilități fiscale și vamale pentru 43 de autospeciale și echipamentele necesare dezvoltării sistemului „MD-ALERT”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!