Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

MEC: 810 litri de motorină, pentru un vehicul care nu este funcțional. Directorul unei școli, și metodist, și antrenor

19 Apr. 2024, 12:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
19 Apr. 2024, 12:26 // Actualitate //  Victoria Laur

Circa 810 litri de motorină de motorină s-au decontat pentru un vehicul care nu este funcțională la Școala Sportivă a Rezervelor Olimpice. Carburantul a valorat aproape 20.000 de lei

Conform Ministerului Educației, auditul la instituția de învățământ a mai arătat că în perioada 2022-2023, directorul a exercitat concomitent alte două funcții: de metodist și de antrenor, iar urma a activității contrar prevederilor legale a încasat cumulativ salariu de peste 22.000 de lei. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O altă abatere depistată ține de transportarea elevilor la o competiție desfășurată la București. Conform auditului, deplasarea a fost achitată de un cetățean, însă instituția a emis documente de restituire a banilor. Plata a constituit 6300 de lei.

Auditul a mai stabilit că, pe lângă antrenamentele desfășurate pentru elevii școlii, antrenorii mai prestau în incinta instituției alte servicii similare, contra plată, pentru persoane care nu erau înmatriculate. De asemenea, s-au constatat nereguli în procedurile de achiziții publice, dar și acordarea sporurilor de performanță și cu caracter specific.

Urmare a celor stabilite, autoritatea precizează că „va informa organele de control abilitate pentru a fi demarate investigații”.=

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 09:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 09:36 // Slider //  Realitatea.md

Opera cinematografică a lui Emil Loteanu este o mândrie națională, care merită redescoperită pentru a înțelege mai bine fenomenul artistic pe care l-a reprezentat cineastul. Este opinia invitaților emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV, ediție dedicată împlinirii a 90 de ani de la nașterea regizorului și scenaristului.

În cadrul emisiunii au fost evocate momente importante din viața și activitatea lui Emil Loteanu: realizarea unor capodopere cinematografice, descoperirea și afirmarea unei generații de actori, dar și implicarea sa în mișcarea de renaștere națională.

Criticul de artă Larisa Turea l-a cunoscut pe Emil Loteanu în perioada în care cineastul a revenit la Chișinău, în anii ’90. Potrivit ei, prin talentul, experiența și ideile sale, Loteanu a reușit să dinamizeze viața culturală a capitalei.

„Îmi amintesc că de la el am auzit prima dată despre filmele lui Emir Kusturica. Tot în acea perioadă a lansat câteva idei, era într-adevăr un generator de idei, a lansat revista „Lanterna Magică”, pe care dorim să o continuăm, a lansat studioul de creație „Phoenix” pentru tinerii cineaști, dar și emisiunea televizată, „Se caută o stea” unde copiii din satele Moldovei aveau șansa de a deveni vedete”, a menționat Larisa Turea.

Emil Loteanu a avut și o contribuție importantă la formarea noilor generații de actori. La Chișinău, acesta a condus un curs de actorie pentru teatru și film, prin care au trecut și artiști care aveau să devină cunoscuți inclusiv datorită rolurilor din filmele sale.

„Emil Loteanu a reușit să aibă un simț cinematografic deosebit pentru a descoperi mari actori. Lua un om simplu, fără studii actoricești, și făcea din el vedetă. Nu mai vorbesc de regizorii tineri pe care îi molipsea cu cinematografie. El a fost și un foarte bun profesor deoarece, pe lângă faptul de a descoperi, el a știut să le transmită și pasiunea pentru film”, a spus Virgiliu Mărgineanu, producător de film și director general al OWH Studio.

 

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea cineastului, Grupul Realitatea și partenerii săi organizează mai multe evenimente dedicate vieții și creației lui Emil Loteanu.

Regizor și scenarist a peste 20 de filme, Emil Loteanu a devenit unul dintre cineaștii cu cea mai mare rezonanță internațională proveniți din spațiul nostru cultural. Pelicule precum „O dramă la vânătoare”, „Lăutarii” și „Șatra” au fost vizionate de zeci de milioane de spectatori și au obținut numeroase premii la festivaluri internaționale de film.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!