Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Elevii unui liceu din Căușeni vor organiza un festival caritabil. Acesta va întruni mai multe evenimente

19 Apr. 2024, 13:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
19 Apr. 2024, 13:33 // Societate //  Cătălina Boico

În perioada 23-29 aprilie, elevii clasei a VIII-a de la Liceul Teoretic ”Alexei Mateevici” din Căușeni, vor organiza un festival caritabil. Evenimentul va avea loc în incinta liceului. 

Festivalul va întruni mai multe evenimente: la data de 23 aprilie evenimentul se va deschide cu o proiecție de film, la 25 aprilie – va avea loc târgul propriu-zis unde participanții vor putea picta genți shopper, vor degusta preparate delicioase și vor descoperi diverse produse realizate manual, la 27 aprilie se va pune la încercare spiritul competitiv al elevilor, vor avea loc diverse concursuri cu premii, transmite Studio-L Căușeni.

Festivalul se va încheia la 29 aprilie cu o acțiune de voluntariat. Elevii vor dedica o zi sprijinirii unui azil de câini sau unei familii social vulnerabile din Căușeni.

Potrivit organizatorilor, acest festival nu este doar o ocazie de petrecere a timpului liber, ci și o oportunitate de a contribui la o schimbare pozitivă în comunitate. Elevii implicați vor dezvolta abilități organizatorice, spiritul de echipă și empatie, de asemenea, vor învăța importanța sprijinului reciproc și a implicării sociale.

Ulterior, toate veniturile obținute vor fi direcționate în scopuri caritabile.

De menționat că proiectul este finanțat și prin intermediul unui grant.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 20:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 20:44 // Slider //  Ana Panaguța

Președinția Republicii Moldova respinge acuzațiile lansate de liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, privind implicarea șefei statului în numirea conducătorilor consiliilor raionale. Instituția califică afirmațiile drept false și condamnă răspândirea informațiilor neconfirmate.

Reacția vine după ce Costiuc a publicat imagini din zona de frontieră de la Giurgiulești, însoțite de acuzații privind cerealele transportate.

Ulterior, politicianul a lansat noi afirmații, susținând că Maia Sandu ar fi mers la Hâncești pentru a pune presiune asupra organizației locale, astfel încât să fie votat Vasile Moraru, pe care îl descrie drept activist al Partidului Democrat.

Într-un mesaj public, Președinția respinge acuzațiile și îndeamnă cetățenii să se informeze din surse credibile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Oferiți rușilor informații critice”. Tofan îl acuză pe Costiuc că a pus în pericol securitatea Portului Giurgiulești