Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

Elevii moldoveni au obținut 3 medalii, dar și mențiuni de onoare la Olimpiada Balcanică de Matematică

02 Mai 2024, 11:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
02 Mai 2024, 11:45 // Societate //  Realitatea.md

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut o medalie de argint, două medalii de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfășurată în orașul Varna, Bulgaria, în perioada 27 aprilie – 02 mai 2024, anunță Ministerul Educației și Cercetării.

Medalia de argint a fost obținută de Marius Cerlat, elev al Instituției Private de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău.

Medaliați cu bronz sunt elevii Timur Degteari și Alin Popescu, elevi ai Instituției Private de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, iar mențiunile de onoare au fost obținute de Laura Șestacov și Mihai Eșanu, elevi ai aceleiași instituții de învățământ.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează mulțumiri membrilor Consiliului Olimpic Republican la Matematică pentru dedicație și implicare în pregătirea lotului olimpic național. Totodată, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează felicitări premianților, profesorilor și părinților, dorindu-le succese în continuare”, se arată în mesajul ministerului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:43 // În Lume //  Realitatea.md

Averea lui Elon Musk, CEO-ul Tesla și fondatorul SpaceX, a scăzut după evoluția acțiunilor companiei spațiale, dar miliardarul rămâne pe primul loc în clasamentul celor mai bogați oameni din lume.

La începutul acestui an, miliardarul a devenit prima persoană din istorie care a atins o avere netă de 1 trilion de dolari, după debutul pe bursă al companiei sale spațiale SpaceX, notează news.ro. Deși valoarea acțiunilor a scăzut, averea lui Musk este oricum imensă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Miliardarul ar putea oferi fiecărei persoane de pe glob 69,42 de dolari și tot ar rămâne pe primul loc în clasamentul celor mai bogați oameni din lume, scrie publicația financiară americană Benzinga. Calculul arată că, dacă ar împărți câte 69,42 de dolari fiecărui locuitor al planetei, Musk ar cheltui aproximativ 577 de miliarde de dolari și i-ar rămâne peste 296 de miliarde de dolari.

Suma are și o legătură cu numerele 69 și 420, care par să fie simbolice pentru Elon Musk, El le folosește în diverse postări pe rețelele de socializare și vinde produse la prețuri care includ cifrele respective.