Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Parlamentul georgian a adoptat în lectură finală legea scandaloasă privind „agenții străini”

14 Mai 2024, 16:25
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Mai 2024, 16:25 // Actualitate //  Realitatea.md

La 14 mai, parlamentul georgian a adoptat în a treia și ultima lectură proiectul de lege „privind transparența influenței străine”, care a declanșat proteste în masă, transmite CNN.

Noua lege va impune organizațiilor care primesc mai mult de 20% din finanţarea lor din străinătate să se înregistreze ca „agenți de influență străină”, în caz contrar fiind pasibile de amenzi drastice.

„Este o lege rusească. Este un duplicat exact al legii lui Putin care a fost adoptată acum câțiva ani și apoi completată pentru a zdrobi societatea civilă”, a declarat Zourabichvili, președintele georgian și un oponent de lungă durată al Visului Georgian, într-un interviu acordat CNN.

Legea a fost aprobată marți de 84 de parlamentari care au votat pentru și 30 împotrivă. Visul georgian, partidul de guvernământ care a promovat legislația, a răspuns criticilor, afirmând că această măsură va consolida transparența și suveranitatea națională. Însă partidul este suspectat de mult timp că ar avea simpatii pro-ruse, mai ales că fondatorul său, fostul premier miliardar Bidzina Ivanishvili, și-a clădit averea în Uniunea Sovietică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reamintim că, politicienii occidentali au afirmat de mai multe ori că prevederile referitoare la agenții străini vor îndepărta Georgia de UE.

Protestele nocturne au blocat capitala Tbilisi timp de aproape o lună. Aproximativ 50.000 de persoane au ieșit duminică seara pentru a se exprima împotriva a ceea ce au numit „legea rusească”.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!