Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Republica Moldova sărbătorește Ziua Nistrului. Activitățile pe care le organizează Ministerul Mediului

23 Mai 2024, 10:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
23 Mai 2024, 10:08 // Societate //  Vlada Ciorici

Ziua Nistrului este sărbătorită în Republica Moldova în ultima duminică a lunii mai. În acest context, Ministerul Mediului organizează activități în comun cu autoritățile publice locale din Ocnița, Soroca, Rezina și Ștefan Vodă, în perioada 24-26 mai.

„Vă invităm să participați la seria de evenimente organizate de Ministerul Mediului în parteneriat cu autoritățile publice locale și instituțiile din subordine și cu sprijinul financiar al Suediei, acordat prin intermediul Proiectului PNUD Moldova „Sprijinirea autorităților din Republica Moldova în managementul durabil al râului Nistru”, transmite ministrul Sergiu Lazarencu.

În prima zi, 24 mai, la Chișinău, în incinta Digital Park, va avea loc o conferință internațională cu genericul „Nistrul care ne unește”. Evenimentul va putea fi urmărit pe rlive.md. În aceeași zi, pe malurile râului Nistru, vor fi organizate acțiuni de salubrizare și plantare a copacilor în mai multe localități din raioanele Soroca și Rezina.

În cea de-a doua zi, evenimentul va fi celebrat și în orașul Ocnița. Cei care au participat la concursul de desene „Apa pentru pace”, vor fi premiați. Ulterior, pe traseul Verejeni-Unguri, va avea loc un marș al motocicliștilor.

În a treia zi, activități de celebrare vor fi și în orașul Ștefan Vodă, mai exact în satul Olănești. ,,Dansul vetrelor nistrene” este un festival internațional, care va reuni circa 10 trupe de tineri dansatori din România, Grecia, Serbia, Bulgaria și Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Nistrul, cu o lungime totală de 1350 km, își are izvorul din munții Carpați, România. Acest râu alimentează cu apă potabilă circa 80% din populația țării şi 99% din populația municipiul Chişinău.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

Banca Națională a Moldovei (BNM) a suspendat pentru șase luni licența companiei BPAY, care oferă servicii de plată și emite monedă electronică. Decizia a intrat în vigoare din 7 noiembrie și a fost luată după ce un control al BNM a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. În această perioadă, serviciile de plată și cardurile BPAY nu vor putea fi utilizate.

Potrivit Băncii Naționale, verificările au vizat activitatea companiei din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Inspectorii au constatat probleme legate de respectarea condițiilor de licențiere, neîndeplinirea unor cerințe impuse anterior de BNM, precum și deficiențe în sistemul de control intern și gestionarea riscurilor.

Reprezentanții BPAY au declarat că decizia BNM i-a luat prin surprindere. Compania precizează că, deși serviciile sunt suspendate, clienții își vor putea recupera banii. Aceștia pot solicita transferarea soldului într-un cont bancar deschis pe numele lor la o altă instituție financiară sau pot ridica banii în numerar de la ghișeele BPAY.

Pe durata suspendării, compania este obligată să păstreze posibilitatea verificării soldurilor conturilor, să elibereze extrase la cererea clienților și să gestioneze obligațiile pe care le are față de aceștia. Totodată, BNM i-a cerut să remedieze încălcările constatate.

BPAY a fost înregistrată în 2010 și are nouă fondatori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!