Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

În Chișinău va avea loc cursa moto „Viața fără leucemie”. Organizatotii oferă detalii despre eveniment

25 Mai 2024, 17:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
25 Mai 2024, 17:23 // Societate //  Realitatea.md

O cursă moto în susținerea copiilor cu cancer va avea loc duminică, 26 mai, începând cu ora 10:00, în Scuarul Teatrului Național De Operă și Balet „Maria Bieșu” din Capitală. Participanții la eveniment și susținătorii lor vor putea face cunostinta cu copii și adolescenți, care au depășit o boală atât de gravă precum cancerul. Aceasta va fi o oportunitate de a-și manifesta sprijinul pentru acești mici eroi.

În Scuar va fi organizată zonă foto, unde vă puteți putea salva în memorie participarea la acest eveniment. Se preconizează deschiderea zonelor mici de divertisment pentru copii, unde se vor oferi și cadouri de la sponsori. Iar motocicliștii duri vor oferi o parte din căldura și atenția lor copiilor prezenți. În centrul atenției a fi și zona pentru înregistrarea donațiilor pentru copii nevoiași.

La 12:30-12:40 este planificat startul formării coloanei pentru un ride scurt prin oraș.

La ora 13:00, caravana va începe deplasarea pe următorul traseu:

Intersectia bdul Stefan Cel Mare si Sfint / str. Puskin – str. Grigore Vieru – bdul Renasterii Nationale – str. T. Vladimirescu – str. Kiev – str. Alecu Russo – bdul Mircea cel Batrin – retur din intersectia cu str. Ion Dumeniuc – bdul Mircea cel Batrin – str. Alecu Russo – bdul Moscova – retur din intersectia cu str. Studentilor – str. Kiev – str. T. Vladimirescu – bdul Renasterii Nationale – str. Albisoara – bdul Iu. Gagarin – bdul Decebal – bdul Traian – str. Grenobl – str. Nicolae Testimiteanu – Spitalul Institutului Oncologic (punct final).

La final, se planifică aranjarea motocicletelor într-o ordine convenabilă pentru întâlnire cu copiii aflati la moment în spital, sesiune foto și transmiterea cadourilor.

„Cine suntem noi? Noi suntem duri și brutali. Nimeni nu ne poate înfrânge. Nu cedăm pe șosea și nu le dăm voie altora să ne calce drepturile! Uneori suntem chiar neciopliți. Pielea jupuită pe pantaloni și geci, bocanci grei și murdari, adesea obosiți și transpirați după un drum lung, plini de praf, cu barba plină de insecte moarte. Asta e imaginea pe care o cunoașteți! Noi suntem RAZESII MOLDOVEI – și sub masca asta de duritate ascundem inimile pline de amintirile calde ale copilăriei! Fericită pentru că ne place s-o retrăim în gând, iar asta ne lasă doar cu căldură și bucurie! Fericită, pentru că e baza a ce suntem acum! Copilăria e cea mai frumoasă parte a vieții – perioada în care oricărui copil i-e dat să simtă plăcerea jocului, să descopere lucruri noi, să învețe, să aibă succese, să trăiască NOUL! Din păcate, unii copii și adolescenți trăiesc o copilărie furată de cea mai cruntă boală din lume – cancerul. Greutățile prin care trec sunt de nedescris.

Nimeni dintre noi nu le poate înțelege, trăi, simți… Dar fiecare putem oferi ceva pentru a le ușura povara, dărui un strop de lumină și căldură sufletească, face să le apară un zâmbet plin de recunoștință. Nu noi suntem acei care au hotărât să salveze lumea, nu suntem doctori și nu-i putem vindeca, nu suntem afaceriști care să profite – noi suntem doar cei care vrem să ajutăm copiii mai puțin norocoși și vă chemăm la un gest bun, alături de cei care știu s-o facă mai bine decât noi. Astfel, am decis să susținem Asociatia Obsteasca „Viața fără leucemie” și sperăm în bunătatea voastră”, se arată în mesajul organizatorilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 18:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 18:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sindicatele și grupurile studențești franceze au ieșit în stradă pentru o nouă zi de proteste, în timp ce mișcarea Vestele Galbene a organizat un miting separat în centrul Parisului, în ciuda interdicției impuse de autorități. Demonstrațiile vin după săptămâni de tulburări conduse de tineri și de greve la nivel național, la care au participat sute de mii de muncitori care protestau împotriva creșterii costului vieții, relatează France24.

Aproximativ 100 de manifestanți din mișcarea Vestele Galbene s-au adunat în Place de la Concorde din Paris, în ciuda interdicției oficiale, în timp ce unul dintre liderii mișcării a fost arestat în fața Adunării Naționale, a relatat un jurnalist al AFP.

Protestatarii – dintre care majoritatea nu purtau vestele reflectorizante caracteristice mișcării – au fost rapid înconjurați de un cordon de polițiști anti-revoltă, transmite Digi24.

„În prezent, aceștia sunt verificați de către forțele de ordine”, a declarat Prefectura Poliției din Paris într-un comunicat de presă.

„Nu reușesc să-mi acopăr cheltuielile cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână”, a spus Marie, o pariziană în vârstă de 20 de ani care a participat la încercarea de protest.

„Totul se scumpește, exceptând salariile – ei (liderii) mănâncă popcorn în timp ce se uită cum suntem zdrobiți”, a adăugat ea.

În fața Adunării Naționale, situată lângă Place de la Concorde, Benjamin Ball, membru al grupului de coordonare al mișcării Vestele Galbene, și purtătoarea de cuvânt a mișcării, Azelma Sigaux, au fost arestați la începutul după-amiezii.

Prefectura Poliției din Paris a anunțat pe X că, până la ora 11:00, a efectuat 847 de controale în gările din Paris și din suburbiile apropiate, în efortul de a menține ordinea și siguranța publică în contextul unei zile marcate de proteste planificate.

Autoritățile mețin estimarea că între 130.000 și 170.000 de persoane vor participa la proteste în toată țara, dintre care 60.000 la Paris, a relatat sâmbătă AFP, citând surse familiarizate cu situația.

Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a declarat că 70.000 de polițiști și membri ai forțelor de securitate vor fi mobilizați pe întreg teritoriul țării.

„Dacă vor apărea revoltători sau jefuitori… vom fi pregătiți și îi vom aștepta”, a spus el.

Manifestațiile s-au desfășurat în mare parte pașnic, dar au existat și ciocniri cu forțele de ordine sau acte de vandalism, inclusiv pe 17 octombrie, când Franța a cunoscut cele mai grave tulburări din ultimii ani.

Joi, sute de mii de muncitori aflați în grevă au ieșit în stradă în toată Franța, în cadrul unor proteste care s-au desfășurat, în mare parte, în condiții de ordine, deși în mai multe orașe au izbucnit ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!