Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Li s-a acordat primul ajutor medical. Numărul moldovenilor care au chemat ambulanța în ultima săptămână

03 Iun. 2024, 14:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Iun. 2024, 14:35 // Societate //  Realitatea.md

Aproape 1500 de moldoveni au chemat, în ultima săptămână, ambulanța. Potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), din numărul total, 2104 solicitări au fost la copii.

În perioada de referință, echipele de asistență medicală urgentă au intervenit la 93 pacienți cu urgențe generate de agenți fizici, chimici și de mediu, inclusiv la 64 cazuri – mușcături de animale/înțepături de insecte și 28 combustii.

Totodată, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 89 persoane, care au suferit în urma a 61 accidente rutiere. Ulterior, 71 pacienți, inclusiv 23 copii au fost transportați la spital.

„Săptămâna trecută la Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP au parvenit 38 solicitări pe motivul urgențelor toxice, printre care 14 intoxicații cu medicamente, 9 cu alcool, 2 cu monoxid și dioxid de carbon și o intoxicație cu ciuperci”, se mai arată în comunicatul emis de CNAMUP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!