De mai bine de 26 de ani, preotul Cristian Masaric slujește comunitatea surzilor orădeni. Cu o răbdare și o înțelegere rar întâlnite, părintele Cristian a învățat să comunice cu credincioșii săi prin limbajul semnelor, adaptându-și slujba la nevoile unice ale comunității. Observând că surzii sunt mai agitați, curioși și ușor suspicioși, a învățat să le explice cu răbdare și cu sinceritate, deschizându-le inimile și câștigându-le prietenia.

În capela improvizată din sala de ședințe a Protopopiatului Ortodox al Oradiei, atmosfera este diferită. Liturghia nu este acompaniată de clopote sau toacă, ci de un limbaj al semnelor, precis și plin de semnificație. Părintele Cristian, cu o blândețe inconfundabilă, „traduce” gesturile sale pentru credincioșii care pot auzi sau măcar citi pe buze, răspunzând la rugăciunile lor cu un „Dumnezeu să vă ajute”. Sala îi răspunde entuziast, cu un foșnet iscat de zecile de mâini care își fac semnul crucii. O credință simplă și tare, fără pricesne și înflorituri. Ca viața unui surd, relatează Bihoreanul.

Cristian Masaric, un orădean cu o combinație neobișnuită de studii în teologie și psihologie, posedă o abilitate fascinantă: „citește” oamenii. Observând gesturile, cuvintele și chiar tăcerile lor, el decriptează mesajele subtile ale comportamentului uman. Experiența sa bogată, ce include voluntariatul cu copiii surdo-muți, predarea religiei și consilierea alcoolicilor, l-a pregătit pentru o carieră extrem de variată.

„Limbajul semnelor este limitat la lucruri concrete. Nu poți exprima lucruri abstracte. În timpul predicii încerc să țin lucrurile cât mai simple. Dacă credincioșii nu au înțeles un cuvânt sau o expresie, mă opresc. Le explic de câte ori e nevoie. Nu am făcut nimic dacă oamenii pleacă de la slujbă nelămuriți”, zice preotul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

„Biserica surzilor” a funcționat inițial în beciul unei clădiri, apoi în mica sală de sport a Clubului Surdo-Muților din Oradea, iar de circa 10 ani este găzduită în sala de ședințe a Protopopiatului Ortodox.

Liturghia pentru surzi începe în fiecare duminică în jurul orei 10.30 și se termină într-o oră și jumătate. Slujba a fost simplificată. Preotul a eliminat repetițiile, care doar ar încurca credincioșii, precum și cântările, pe care, oricum, doar unii le-ar auzi.

#biserica #Cristian Masaric #limbajul semnelor

O insulă mai puțin cunoscută, dar care oferă o experiență turistică interesantă, a început să atragă acum din ce în ce mai mulți turiști. Insula este complet lipsită de mașini, străzi asfaltate sau semnal la telefon, iar vizitatorii descoperă un loc în care timpul pare să fi stat în loc, scrie BBC.

Odinioară, insula Battle Harbour din Canada a fost un centru important al industriei pescuitului din Labrador. Acum însă, și-a găsit o nouă identitate: o destinație turistică izolată, unde viața modernă pare să fi rămas la mare distanță.

Deși nu se numără printre destinațiile populare de vacanță, insula pare să atragă acum din ce în ce mai mulți vizitatori dornici de o experiență neobișnuită.

Locul și-a reinventat povestea și îi invită pe turiști să descopere cum era viața acolo în urmă cu mai bine de un secol.

Drumul până la Battle Harbour este o aventură în sine. Mai întâi, turiștii trebuie să zboare până în Happy Valley-Goose Bay, pe continent, apoi parcurg cinci ore cu mașina pe autostrada Expedition 51°, care este înconjurată de păduri.

Din portul Mary’s Harbour, călătoria continuă cu mai mulți localnici care fac zilnic curse cu barca pentru turiști. Barca este însă atât de mică, încât, uneori, bagajele nu încap. Cei care ajung acolo descoperă însă un loc de poveste.

„Bine ați venit la Battle Harbour”, spune Peter Bull, directorul executiv al Battle Harbour Historic Trust, turiștilor care coboară din barcă.

Peter Bull, director executiv al Battle Harbour Historic Trust, contribuie la conservarea clădirilor istorice și a patrimoniului piscicol al insulei.

Un turist a povestit pentru BBC experiența pe care a trăit-o.

„Pe chei s-au adunat mai mulți localnici. Patru pescari care locuiesc pe această insulă izolată au mânecile suflecate și tranșează cod. În spatele lor, negustori îmbrăcați în costume elegante și alți pescari, unii purtând haine impermeabile, s-au așezat pentru o fotografie de grup în fața unei clădiri albe, cu detalii roșcate”, spune acesta.

Nu există serviciu de telefonie mobilă și există doar un punct comun de Wi-Fi.

„Acesta este sistemul de urgență – trebuie doar să apeși butonul ăsta”, spune proprietarul unei cabane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Dacă apare vreo problemă noaptea, dacă te simți rău, te-ai rănit sau orice altceva, apasă pur și simplu butonul ăsta pătrat. Spune-le care e problema ta. Spune-le că stai la Merchant Building, pentru că vor trebui să știe la ce cabană să se ducă”, a mai adăugat el.

Cu casele sale din lemn restaurate, cu platformele de pescuit erodate de vreme unde odinioară se prelucrau capturile și cu cele 16 reședințe private de vară, Battle Harbour pare remarcabil de bine conservat.

Turistul spune că e uimit de faptul că a trecut mai bine de jumătate de secol de când nimeni nu a mai locuit acolo pe tot parcursul anului și chiar mai mult de când a fost capitala neoficială a Labradorului.

„E greu de crezut că această insulă minusculă a fost odată plină de pescari și negustori”, a mai povestit turistul.

Cazarea se face în cabane restaurate și în camere de hanuri istorice.

Oferte de vacanță de două nopți încep de la 995 de euro pentru două persoane, și includ cazarea, transferurile cu feribotul dus-întors, mesele și un tur istoric cu ghid. Taxele și bacșișurile se plătesc separat.

De asemenea, vizavi de Battle Harbour, insula Great Caribou oferă trasee de drumeție și priveliști panoramice asupra coastei stâncoase a Labradorului.

#Canada #insula #turisti