Curs valutar
  • EUR
    20.1195
    -0.1879%
  • USD
    17.2729
    -0.0677%
  • RUB
    0.2018
    -1.8335%
  • RON
    3.8262
    -0.2012%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

01 septembrie 2026

În Republica Moldova a fost deschis primul Centru Digital de Inovare Socială! Cu ce se va ocupa acesta

24 Iun. 2024, 20:31
 // Categoria: Societate // Autor:  Ursu Ana
24 Iun. 2024, 20:31 // Societate //  Ursu Ana

Primul Centru Digital de Inovare Socială, a fost lansat astăzi de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Acesta își propune să unifice și digitalizeze toate serviciile de asistență și protecție socială. Centrul va contribui la transformarea digitală și îmbunătățirea sistemelor informaționale existente. Va fi oferită asistență în digitalizarea sistemului de protecție socială, elaborarea politicilor centrate pe oameni și pentru utilizarea datelor fiabile pentru a lua decizii informate.

„Digitalizarea serviciilor sociale va ușura, în primul rând, lucrul colegilor noștri din prima linie, care gestionează zeci de cazuri ale beneficiarilor. Transformarea digitală a sistemului de protecție socială va facilita și accesul cetățenilor la toate serviciile și prestațiile sociale și nu va mai fi nevoie să vină cu zeci de documente, care le îngreunează interacțiunea cu structurile de stat. Ne propunem să digitalizăm la maxim toate serviciile din sistemul de asistență și protecție socială pentru a fi mai aproape și mai accesibili pentru cetățenii noștri și pentru a construi împreună o Moldovă europeană, unde fiecare cetățean este protejat”, a declarat Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Printre prioritățile Centrului Digital de Inovare Socială sunt:

– Crearea unei platforme digitale integrate care va servi drept interfață unică pentru angajații sistemului de asistență și protecție socială de accesare a tuturor serviciilor gestionate prin cele 15 sisteme informaționale existente în prezent.

– Actualizarea Sistemului Informațional „Vulnerabilitate Energetică”

– Dezvoltarea funcționalităților managementului de caz:

Protecția drepturilor copiilor

Determinarea gradului de dizabilitate.

Deschiderea centrului a fost posibilă cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) și a Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Proiectul, implementat de PNUD, are un buget total estimat de 8,5 milioane de dolari și o durată de trei ani. O primă contribuție de 850.000 de dolari este din partea UNICEF, din fondurile Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania, oferite prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
01 Sept. 2026, 21:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Sept. 2026, 21:28 // Slider //  Ana Panaguța

Kazahstanul va introduce autorizații electronice de călătorie pentru cetățenii din țările care au regim de acces fără vize, printre care și Republica Moldova. Documentele, care se vor emite contra cost, vor fi obligatorii din 1 noiembrie pentru punctele de trecere a frontierei din aeroporturi, din 15 noiembrie pentru punctele de la frontierele terestre cu China, Turkmenistan și Uzbekistan, iar din 30 noiembrie, la granițele terestre cu Rusia și Kârgâzstan, transmite IPN.

Din 15 decembrie, autorizațiile vor fi obligatorii și pentru intrările în țară pe cale maritimă sau feroviară. Sistemul funcționează deocamdată în regim de testare din 25 august.

Documentul poate fi obținut prin platforma digitală QazETA, va fi valabil 180 de zile și va permite intrări multiple. Prețul e echivalentul a 8 euro, dacă procurarea se face cu cel puțin 72 de ore înainte de călătorie. În cazul cumpărării direct la frontieră, prețul va fi de aproximativ 16 euro.

În prezent, procedura este gratuită, iar călătorii pot accesa aplicația pentru a testa sistemul, însă nimeni nu este oprit la frontieră dacă nu deține autorizație de călătorie. Posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu sunt scutiți de obținerea documentului.

Autoritățile kazahe subliniază faptul că achitarea autorizației nu garantează intrarea în țară și că decizia finală aparține autorităților de frontieră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!