Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

FOTO 46 de tineri vor urma stagii plătite în serviciul public. Câți lei vor primi de la stat?

25 Iun. 2024, 16:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
25 Iun. 2024, 16:30 // Societate //  Cătălina Boico

Din 1 iulie, 46 de tineri vor urma stagii plătite în cadrul Aparatului Președintelui, Secretariatului Parlamentului, Cancelariei de Stat, ministerelor și altor autorități publice. Persoanele selectate au participat astăzi, 25 iunie, la evenimentul de deschidere a celei de-a doua ediții a Programului de stagii plătite în serviciului public.

Stagiarii selectați în cadrul programului lansat de Guvern vor primi o bursă lunară neimpozabilă de 3000 de lei. Ulterior, după desfășurarea stagiului cu o durată de 480 de ore și obținerea calificativului „foarte bine”, ei vor putea fi angajați fără concurs sau plasați în corpul de rezervă al stagiarilor, pe o perioadă de 12 luni de la eliberarea certificatului de stagiu.

De asemenea, 65 de tineri vor urma programul de stagii lansat de Delegația Uniunii Europene la Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 07:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
05 Nov. 2026, 07:53 // Slider //  Ursu Ana

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, avertizează cetățenii să fie atenți la eventuale tentative de escrocherie legate de acordarea compensațiilor la energie. Plugaru a precizat la o emisiune de la Europa Liberă că există riscul ca persoane rău intenționate să se dea drept reprezentanți ai autorităților și să solicite date bancare sau informații personale prin telefon și linkuri false.

Ministra a explicat că principala îngrijorare nu ține atât de posibile atacuri asupra sistemului informatic de acordare a compensațiilor, cât de metodele prin care escrocii ar putea încerca să obțină datele beneficiarilor.

Natalia Plugaru spune că cetățenii ar putea primi apeluri în care li se comunică fie că nu sunt eligibili pentru compensații și trebuie să ofere un cont bancar, fie că au fost acceptați în program, dar trebuie să transmită datele bancare pentru a primi banii.

O altă metodă ar putea fi transmiterea unor linkuri false, prin care oamenii sunt îndemnați să acceseze pagini pentru a-și verifica sau completa cererile. În realitate, acestea ar putea permite escrocilor să extragă date din telefoanele victimelor.

„Mai degrabă la astfel de situații ne așteptăm”, a subliniat ministra.

Oficiala îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să nu ofere date bancare sau informații personale unor persoane necunoscute care îi contactează telefonic și să nu acceseze linkuri suspecte primite în legătură cu dosarele de compensații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!