Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO Caraman vs Miron: „Lupta” membrilor CSM pentru fotoliul de președinte al Consiliului

01 Iul. 2024, 09:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Iul. 2024, 09:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) luptă pentru fotoliul de președinte al Consiliului. Este vorba despre Aliona Miron și actualul președinte interimar Sergiu Caraman. Candidatura lui Sergiu Caraman a fost propusă de membrul CSM, Vasile Șchiopu, iar Aliona Miron și-a inaintat singură candidatura.

Sergiu Caraman din iulie 2023 este președinte interminar al CSM. Are studii de licență și masterat în drept economic. În perioada anilor 2008-2009 a activat în calitate de ofițer de urmărire penală la Comisariatul de Poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), iar până în 2010 a lucrat în calitate de inspector superior la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupție. Sergiu Caraman a lucrat ca judecător și la Judecătoria Florești, dar și Criuleni.

În perioada anilor 2010 – 2012 a studiat la Institutul Național al Justiției, profil „judecător”. În 2014, Caraman a făcut doctoratul în drept procesual penal la Institutul Cercetări Juridice şi Politice din cadrul Academiei de Ştiinţe. Din iulie 2023 Caraman este membru de drept în Consiliul Superior al Procurorilor (CPS).

Aliona Miron și-a început cariera de judecător în 2009, când a fost numită la judecătoria sectorului Râșcani al capitalei. În 2021, Parlamentul i-a aprobat candidatura pentru postul de judecător al Curții Supreme de Justiție. Miron este prima judecătoare a Curții Supreme de Justiție (CSJ) în funcție, care a promovat evaluarea externă a Comisiei Vetting, și a fost acceptată de Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În 2024, Judecătoarea a fost detașată pentru exercitarea mandatului de membru al CSM, începând din data de 11 martie.

Concursul propriu zis se va desfășura joi, 4 iulie curent. Decizia a fost luată la ședința CSM de luni, 1 iulie curent. RLIVE.MD va transmite în direct ședința plenului CSM.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, președintele CSM este ales prin vot secret, pentru o perioadă de doi ani, cu votul majorității membrilor Consiliului.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!