Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO Prima vizită a noului ministru britanic de Externe! A discutat cu Baerbock cu care s-a uitat la meci

07 Iul. 2024, 14:48
 // Categoria: Sport // Autor:  Elena Putregai
07 Iul. 2024, 14:48 // Sport //  Elena Putregai

Noul ministru de externe al Regatului Unit, David Lammy, a mers sâmbătă, 6 iulie curent, în Germania, aceasta fiind prima sa vizită în străinătate, la o zi după victoria zdrobitoare a laburiştilor la alegerile legislative.

Cerând „resetarea” relaţiilor cu aliaţii Marii Britanii, Lammy s-a întâlnit cu omologul său german, Annalena Baerbock, care a subliniat că Regatul Unit este „o parte indispensabilă a Europei”.

Berlinul „colaborează cu noul guvern britanic pentru a vedea cum se poate apropia Regatul Unit de Uniunea Europeană”, a scris Ministerul de Externe german pe platforma X.

La rândul său, Lammy, care l-a înlocuit pe conservatorul David Cameron în fruntea diplomaţiei britanice, a publicat şi fotografii de la întrevederea pe care a avut-o cu Baerbock.

Cei doi miniştri au discutat în special despre cum să fie consolidat sprijinul NATO pentru Ucraina, despre situaţia geopolitică din Orientul Mijlociu şi despre schimbările climatice.

„Împreună, Baerbock şi cu mine vom aborda ameninţările comune şi vom sprijini Ucraina”, a scris Lammy.

Apoi, cei doi miniștri s-au uitat împreună la meciul de la EURO 2024, în care selecţionata Angliei s-a calificat în semifinale, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 12:23 // Societate //  Valentina Buza

Șoferii sunt îndemnați să fie atenți la calitatea lichidului de parbriz pe care îl cumpără, întrucât unele produse de pe piață nu ar corespunde temperaturilor indicate pe ambalaj. Potrivit Centrului Național pentru Protecția Consumatorilor, au fost semnalate cazuri în care lichide prezentate ca rezistente la temperaturi de până la -20 de grade Celsius au înghețat la doar -7 grade.

Reprezentanții Centrului atrag atenția că astfel de produse pot provoca defecțiuni tehnice, inclusiv deteriorarea rezervorului lichidului de parbriz, dar și pot pune în pericol siguranța șoferilor din cauza vizibilității reduse în trafic.

Consumatorii care au cumpărat un produs ce nu corespunde caracteristicilor indicate pe etichetă sunt îndemnați să păstreze bonul fiscal, să fotografieze ambalajul și eticheta și să noteze numărul lotului și data producerii.

Ulterior, aceștia pot depune o reclamație la Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor, în care să indice magazinul de unde a fost procurat produsul, temperatura la care acesta a înghețat și eventualele prejudicii materiale suferite.

Autoritatea subliniază că sesizările consumatorilor pot contribui la identificarea și retragerea de pe piață a loturilor de produse neconforme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!