Republica Moldova examinează solicitarea Ucrainei privind tranzitul cerealelor către portul Constanța. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) confirmă că este în discuții cu partea ucraineană privind transportul feroviar al cerealelor în tranzit prin țara noastră către portul Constanța.
„Abordarea pornește de la două considerente: pe de o parte, continuăm să sprijinim Ucraina, un stat vecin și partener, inclusiv prin mecanismele Coridoarelor Solidarității. Pe de altă parte, ne dorim ca orice soluție agreată să fie avantajoasă economic pentru ambele părți. Pentru Calea Ferată din Moldova, atragerea unor volume suplimentare de mărfuri reprezintă o oportunitate economică importantă. Aplicarea unor reduceri tarifare temporare pentru volume mari de transport este o practică utilizată la nivel internațional.
În condițiile acestei reduceri tarifare, la nivelul discutat în prezent cu partea ucraineană, volumele suplimentare care vor tranzita Republica Moldova vor genera un profit bun pentru Calea Ferată din Moldova. Precizăm că nu discutăm despre instituirea unui tarif redus permanent. Este analizat un mecanism temporar, în contextul Coridoarelor Solidarității, inclusiv ca instrument de răspuns prompt atunci când bombardamentele Federației Ruse afectează zilnic infrastructura și rutele logistice ale Ucrainei”, transmite Ministerul Infrastructurii.
Totodată, autoritățile anunță că discuțiile continuă, iar parametrii concreți ai mecanismului urmează să fie agreați de părți.