Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Fiscul a pus ochiul pe banii influencerilor. Au declarat suplimentar aproape 15 milioane de lei

12 Iul. 2024, 11:06
 // Categoria: Economie // Autor:  Vlada Ciorici
12 Iul. 2024, 11:06 // Economie //  Vlada Ciorici

19 influenceri, bloggeri și vloggeri au fost luați în vizorul Serviciului Fiscal de Stat (SFS) în ultimele 18 luni de activitate. În urma controalelor, 12 dintre ei au declarat venituri suplimentare de aproape 15 milioane de lei și au plătit taxe de peste 2 milioane de lei, inclusiv penalități de întârziere.

Conform informațiilor de la SFS, sursele de venit a persoanelor vizate provin în mare parte din royalty și salariu.

Celelalte șapte persoane au prezentat Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală a anului 2023, declarând benevol venituri impozabile în mărime totală de 13 646 807 lei, impozit aferent achitat de 1 676 897 lei.

„În total, adițional la veniturile obținute de persoanele fizice vizate în Programul de conformare benevolă, pentru perioadele fiscale 2018-2023, persoanele fizice analizate au declarat venituri, prin depunerea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit, în sumă de 37 372 145 lei, și impozit aferent achitat în mărime de 4 713 685 lei”, se artă într-o notă informativă emisă de SFS.

SFS precizează că acțiunile de analiză camerală și acumulare de informații față de persoanele fizice care desfășoară activitate în mediul online poartă un caracter permanent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 08:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
23 Oct. 2026, 08:14 // Slider //  Ursu Ana

Un vaccin utilizat de zeci de ani împotriva tuberculozei ar putea contribui la reducerea proceselor asociate demenței și bolii Alzheimer. Cercetătorii de la Johns Hopkins Medicine au observat că vaccinul BCG a redus acumularea unor proteine anormale în creier, inflamația cerebrală și problemele de memorie, în experimente realizate pe șoareci. Rezultatele au fost publicate pe 21 octombrie în revista Science Advances.

În cadrul studiului, oamenii de știință au analizat efectele vaccinului asupra unor șoareci modificați genetic pentru a dezvolta modificări cerebrale caracteristice bolii Alzheimer. Animalele au primit vaccinul la vârsta de trei luni, iar efectele au fost evaluate după opt până la nouă luni.

Potrivit rezultatelor, șoarecii vaccinați au avut o probabilitate de aproximativ cinci ori mai mare de a prezenta semne ale reducerii depozitelor de proteină tau din creier. Totodată, probabilitatea de a dezvolta indicatori ai inflamației persistente a fost de patru ori mai mică. Cercetătorii au observat și rezultate mai bune la testele de memorie și recunoaștere a obiectelor, precum și mai puține semne de atrofie cerebrală.

O posibilă explicație ar fi mecanismul numit „imunitate antrenată”, prin care sistemul imunitar își adaptează răspunsul după contactul cu un anumit stimul. Cercetătorii presupun că acest mecanism ar putea ajuta celulele imunitare să recunoască și să combată procesele asociate acumulării proteinelor anormale în creier.

Interesul pentru această posibilă utilizare a vaccinului BCG este susținut și de cercetări observaționale anterioare pe oameni. Acestea au identificat o asociere între administrarea vaccinului ca imunoterapie pentru cancerul de vezică urinară și un risc mai mic de demență. Reducerile raportate au variat între 12% și 78%, în funcție de studiu și de perioada de monitorizare.

Cu toate acestea, cercetătorii subliniază că rezultatele nu demonstrează că vaccinul previne demența la oameni. Sunt necesare studii suplimentare pentru a clarifica mecanismele implicate, pentru a evalua siguranța și pentru a stabili dacă efectele observate la animale pot fi reproduse la oameni.

Vaccinul BCG este utilizat pe scară largă împotriva tuberculozei și, în anumite forme de cancer de vezică urinară, ca tratament administrat direct în vezică. Deocamdată, nu există suficiente dovezi pentru a recomanda administrarea acestuia în scopul prevenirii demenței.