Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

De 10 zile la CSJ, Gribincea roagă să nu se depună cereri de accelerare. Reacție: Cineva nu se poate lăsa de reformare

12 Iul. 2024, 11:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Iul. 2024, 11:44 // Actualitate //  Realitatea.md

De 10 zile la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), Vladislav Gribincea a rugat să nu fie depuse cereri de accelerare. Potrivit lui, actualmente sunt pendinte circa 9000 de cauze, inclusiv peste 2300 de recursuri penale, unele datând încă din 2022.

„După numirea judecătorilor noi la CSJ și demisia a trei judecători temporari, peste 1000 de dosare urmează a fi redistribuite noilor judecători (în mediu, e priesc acum în calitate de raportor câte 20 de dosare în fiecare zi). Dacă doriți ca recursurile să fie examinate mai repede, nu depuneți cereri de accelerare”, a scris Gribincea pe rețelele de socializare.

Judecătorul s-a mai referit la faptul că ar exista multe cereri de recuzare care nu ar avea temei, iar cererile de accelerare ar pune și mai multă presiune pe magistrați. În același timp, Gribincea a scris că prioritar se examinează recursurile privind recursurile care vizează persoanele aflate în detenție, cele referitoare la minorii condamnați, cauzele de corupție și dosarele de rezonanță.

„Vă rog să nu percepeți acest mesaj ca o descurajare de a vă adresa Curții Supreme de Justiție. Din contra, Curtea Supremă apreciază foarte mult și se bucură de recursurile bine motivate, care o ajută să își realizeze scopul prevăzut de lege – cel de uniformizare a practicii judecătorești. Este mai degrabă un îndemn de a renunța la folosirea cu rea credință de drepturile procedurale. Avocații nu pot pune loialitatea față de client deasupra obligației deontologice de integritate profesională (…).

Înțeleg că această postare ar putea să nu placă tuturor. Dar asta nu are cum schimba realitatea. Din cauza multor adresări frivole, Curtea Supremă trebuie să lase la o parte de examinarea chestiunilor serioase. Curtea Supremă deja lucrează la un sistem performant de căutare prin jurisprudența sa, similar celor de la CEDO (care ar putea deveni funcțional în primăvara lui 2025). Urmează și alte noutăți interesante”, mai susține juristul.

Reacțiile nu au întârziat să apară din partea comunității. Unii colegi i-au sugerat lui Gribincea să se lase de reformat, pe când alții au spus că problema ține de sistem.

„Cred că indicațiile/consultațiile date de judecătorii CSJ în mod public avocaților care reprezinta părțile in procesele pe rolul CSJ, de a nu depune cereri de accelerare, sau de a nu depune cereri de recuzare, cam excede competența unui judecător CSJ”, a scris avocatul Dorin Popescu.

Juristul Oleg Efrim a sugerat că ne apropiem o problemă de sistem și că sarcina pe care trebuie să o execute Guvernul se încearcă a fi exercitată prin îndemnuri către avocați.

„Mătincă cineva nu se poate lăsa de reformare/administrare. Vlad, deam mai bine aplicai pentru CSM. Acolo ai fi avut platforma necesară pentru a pune umărul la acționarea acestor probleme. La CSJ, hai, mai bine, contribuie la unificarea practicilor judecătorești, nu de alta, dar sunt un pic… sa le zicem bulversante”, a comentat avocata Natalia Roșca.

Stanislav Pavlovschi, la rândul său, a întrebat dacă acele cazuri care sunt comunicate de CtEDO „deja nu mai sunt o prioritate?”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, candidaturile Vladislav Gribincea și Stella Bleșceaga au fost propuse Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru numirea în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ), la începutul lunii iunie 2024.

Decretele privind numirea lor au fost publicate în Monitorul Oficial pe 13 iunie 2024.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
25 Sept. 2026, 21:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Sept. 2026, 21:42 // Societate //  Ana Panaguța

Producătorii de struguri din Republica Moldova se confruntă cu dificultăți în valorificarea recoltei, în timp ce mai multe fabrici de vin din țară, inclusiv unele privatizate cu capital rusesc, sunt în faliment sau nu mai funcționează. În acest context, autoritățile spun că pregătesc noi programe de sprijin pentru sectorul vitivinicol. 

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a recunoscut în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, că situația este dificilă pentru viticultori și a menționat că, în 2025, la fiecare hectar de viță-de-vie plantat au fost defrișate alte șapte hectare.

„Noi trebuie să dezvoltăm și alte programe de susținere a sectorului”, a declarat acesta, subliniind că sprijinul pentru viticultori trebuie planificat pe termen lung.

Potrivit oficialului, măsurile de susținere ar trebui începute cel puțin în 2027, pentru ca acestea să producă efecte în anul următor, având în vedere ciclul anual al sectorului.

Totodată, acesta a menționat că prețurile la strugurii pentru vin sunt în prezent în jur de 5,5 lei pentru un kilogram în cazul soiurilor roșii, însă producătorii susțin că veniturile obținute nu acoperă cheltuielile.

„Cheltuielile sunt mult mai mari în comparație cu ceea ce se vinde”, a remarcat Osmochescu.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova trebuie să-și extindă plantațiile viticole până la aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile unei concurențe puternice din partea unor țări cu tradiție în vinificație, precum Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania.