Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Marea Britanie a testat în premieră un laser antidronă

23 Iul. 2024, 08:41
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
23 Iul. 2024, 08:41 // În Lume //  Redacția Realitatea

Armata britanică a efectuat primul său test cu arma laser antidronă fabricată de compania Raytheon pe un vehicul militar, a anunţat luni compania, în cel mai recent semn că războiul cu drone devine o prioritate tot mai mare pentru forţele armate occidentale.

Raza laser de înaltă energie, care este concepută pentru a distruge dronele aeriene, a fost trasă de la bordul unui vehicul blindat Wolfhound al armatei britanice în Porton Down, o instalaţie militară din sudul Angliei, a declarat RTX Corp, compania mamă a Raytheon.

Compania nu a precizat când a avut loc testul.

Războiul din Ucraina a fost caracterizat prin utilizarea dronelor la o scară fără precedent, mii de sisteme de aeronave fără pilot fiind utilizate pentru a urmări forţele inamice, a ghida artileria şi a bombarda ţinte. Această transformare a tacticii de pe câmpul de luptă a crescut cererea globală atât de echipamente pentru drone, cât şi de echipamente antidrone, spun companiile din domeniul apărării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Prevalenţa, proliferarea şi evoluţia în creştere a războiului cu drone face ca adoptarea rapidă a tehnologiilor anti-vehicule fără pilot să fie din ce în ce mai importantă”, a declarat RTX.

Armata Statelor Unite a implementat deja laserul de înaltă energie al Raytheon, care a înregistrat peste 40.000 de ore de testare şi a doborât peste 400 de ţinte, a declarat compania.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 09:32
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 09:32 // Societate //  Valentina Buza

Ultima zi de octombrie aduce temperaturi de până la 14 grade Celsius în Republica Moldova. Meteorologii anunță ploi slabe în nordul și sudul țării, în timp ce în centrul țării nu sunt prevăzute precipitații.

La Chișinău, temperaturile vor oscila între 9 și 12 grade Celsius. Vântul va sufla din nord-vest, cu o viteză de 18 km/h, iar umiditatea aerului va fi de 75%.

În nordul țării, la Edineț, se vor înregistra între 5 și 10 grade Celsius. Meteorologii prognozează ploi slabe, vânt din nord-vest cu 18 km/h și umiditate de 80%.

În sud, la Cahul, valorile termice vor fi cuprinse între 10 și 14 grade Celsius. Și aici sunt așteptate ploi slabe, iar vântul va sufla din nord-vest cu 9 km/h. Umiditatea aerului va ajunge la 80%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!