Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Vladimir Dudnic s-a eliberat de regimul de la Tiraspol

16 Aug. 2024, 17:20
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
16 Aug. 2024, 17:20 // Politica //  Elena Putregai

Biroul Politici de Reintegrare a anunțat acum o zi, 15 august, despre eliberarea din detenția ilegală a cetățeanul Republicii Moldova Dudnic Vladimir, care a fost privat de libertate la data de 4 aprilie 2022 de către structurile de forță de la Tiraspol.

„Reiterăm faptul că protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului rămâne o prioritate absolută pentru Chișinău în dialogul cu partenerii străini și în formatele de interacțiune privind reglementarea transnistreană. Cu acest prilej, evidențiem conlucrarea activă și axată pe apărarea drepturilor omului pe acest caz de rezonanță cu Reprezentanța Oficiului Avocatului Poporului la Varnița, Misiunea OSCE în Republica Moldova și cu partenerii internaționali, care au adus un aport esențial la obținerea unui rezultat pozitiv,” se arată în comunicatul emis de Birou.

Zona de Securitate amintește că regimul separatist de la Tiraspol l-a privat de libertate pe Dudnic mai bine de doi ani, fiind învinuit de pretinse fapte de escrocherii pe teritoriul regiunii transnistrene. În tot acest timp, reprezentantul oficiului Avocatul Poporului, Veaceslav Ursu, l-a asistat, fiind prezent și la pretinsele ședințele de judecată și avut întrevederi cu acesta, monitorizând și momentul ieșirii în siguranță din regiunea transnistreană după eliberare de astăzi. La data de 23 septembrie 2022, reprezentantul Ombudsmanului a efectuat o vizită în izolatorul de anchetă în penitenciarul nr 3 (УИН-3) din mun. Tiraspol unde a avut posibilitatea să se întâlnească cu deținutul Dudnic Vladimir.

Familia Dudnic a încercat în perioada detenției să-și elibereze fiul, apelând la autoritățile constituționale, în primă instanță Inspectoratul de Poliție Bender a refuzat la propunere Procuraturii Bender intentarea unui dosar penal pe acțiuni de răpire, decizia a fost contestată la Judecătoria Anenii Noi, în cele din urmă instanța a dispus reluarea procesului.

În contextul eliberării de astăzi, Biroul politici de reintegrare a îndemnat repetat Tiraspolul să dea curs apelurilor și pe alte cazuri individuale de rezonanță, unde sunt vizați cetățeni ai Republicii Moldova care sunt ilegal încarcerați și persecutați în regiune: Ermurachi Mihail., Dimov Al., Menzarari S., Malîșev A., Pogorlețchii V.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:05 // Slider //  Ana Panaguța

Imagini spectaculoase cu pui de pinguin imperial care se aruncă de pe o platformă de gheață de aproximativ 15 metri înălțime, direct în apele înghețate ale Antarcticii, au fost surprinse de o echipă de filmare a National Geographic. Înregistrarea arată cum zeci de pui se înghesuie pe marginea gheții, dar ezită inițial să facă saltul în ocean, scrie adevărul.ro.

Imaginile au fost realizate pentru documentarul „Secrets of the Penguins”, în timpul unei expediții de doi ani coordonate de Bertie Gregory, explorator National Geographic, premiat cu Emmy și BAFTA.

Echipa, formată din trei persoane, a petrecut 274 de zile filmând pe platforma de gheață Ekström din Antarctica, unde trăiește o colonie de aproximativ 20.000 de pinguini imperiali.

Potrivit lui Gregory, capacitatea puilor de a face un asemenea salt a fost surprinzătoare. Gregory a povestit că aceștia nu doar că au supraviețuit căderii în apă, ci au înotat apoi împreună în Oceanul Antarctic, relatează presa de specialitate.

Schimbări în comportamentul pinguinilor

În mod obișnuit, pinguinii imperiali își cresc puii pe banchize plutitoare, dar unele colonii se stabilesc acum și pe platforme de gheață. Oamenii de știință sugerează că acestea ar putea fi mai puțin vulnerabile la topirea provocată de creșterea temperaturilor, deși schimbările din mediul antarctic continuă să reprezinte o amenințare pentru specie.

Echipa de filmare a documentat și alte comportamente și specii neobișnuite, printre care pui sănătoși de pinguini hibrizi, proveniți din încrucișarea pinguinilor macaroni cu cei cu creastă aurie, precum și o colonie ascunsă de pinguini africani.

Seria documentară „Secrets of the Penguins”, narată de actrița Blake Lively, are trei episoade și urmărește viața pinguinilor în medii foarte diferite, de la țărmurile înghețate ale insulei Georgia de Sud până la insulele tropicale Galapagos. Producția surprinde modul în care pinguinii se adaptează și luptă pentru supraviețuire în unele dintre cele mai dure ecosisteme ale planetei.