Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Val de numiri la Guvern! Ministerul Justiției are o secretară generală nouă, iar ANSP – câțiva adjuncți

21 Aug. 2024, 10:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
21 Aug. 2024, 10:31 // Actualitate //  Victoria Laur

Ministerul Justiției va avea o nouă secretară generală. Funcția va fi preluată de către Viorica Grecu, după ce Guvernul a aprobat numirea funcționarei. De asemenea, Dumitru Dara a devenit director adjunct al Agenției de Adminsitrare a Instanțelor Judecătorești.

Miniștrii au mai aprobat numirea lui Ion Vintilă în calitate de director adjunct la Agenția pentru securitate cibernetică. Vasile Șaramet va conduce Autoritatea Aeronautică Civilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În domeniul sănătății, au fost numiți adjuncți noi la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Este vorba despre Ion Șalaru, Vasile Guștiu și Veaceslav Guțu, director adjunct la ANSP. Oficialii exercitau și până acum funcțiile, însă numirea lor de către Guvern a fost necesară în contextul modificării legii privind angajarea în serviciul public.

Totodată, șef adjunct al Inspectoratului pentru Protecția Mediului a devenit Vasile Melnic. Noul funcționar a fost numit urmare a participării la concursul pentru ocuparea postului vacant.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 18:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 18:33 // Societate //  Daniela Baranovschi

Peste 50 de tineri vor face stagii plătite în instituțiile publice, unde vor putea acumula experiență de muncă și se vor implica în activitatea administrației. Aceștia au fost selectați în cadrul celei de-a șasea ediții a Programului de stagii plătite în serviciul public, la care au aplicat 218 candidați.

Dintre aceștia, 193 au ajuns la etapa interviului, iar 51 au fost selectați pentru stagii. Participanții vor fi remunerați și vor lucra sub îndrumarea unor mentori, având posibilitatea să cunoască direct activitatea instituțiilor statului.

La lansarea programului, premierul Vasile Tofan i-a îndemnat pe tineri să ia în considerare o carieră în serviciul public și să se implice în schimbarea lucrurilor. Acesta a menționat că munca în administrație le poate oferi posibilitatea de a contribui direct la dezvoltarea țării.

„Cred că în această sală ar putea fi un viitor ministru sau prim-ministru. Vă încurajez să aveți determinarea și dârzenia să dați o șansă serviciului public”, a menționat șeful Executivului.

Șeful Guvernului a vorbit și despre necesitatea unor salarii care să motiveze angajații din sectorul public, menționând că autoritățile încearcă să îmbunătățească treptat condițiile de remunerare.

La rândul său, secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, i-a încurajat pe participanți să profite de experiența oferită și să vină cu idei noi pentru îmbunătățirea serviciilor publice.

Programul urmărește să atragă tineri profesioniști în administrația publică și să le ofere o primă experiență de lucru în instituțiile statului. Până acum, 56 de foști stagiari au fost angajați în serviciul public, iar alte 70 de persoane se află în Corpul de rezervă al stagiarilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!