Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

16 august 2026

Academia Transformării Digitale, lansată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

21 Aug. 2024, 10:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Aug. 2024, 10:14 // Actualitate //  Realitatea.md

În perioada 14 august – 13 septembrie 2024, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) organizează sesiuni de instruire și mentorat în cadrul Academiei Transformării Digitale la care participă circa 30 de antreprenori autohtoni și refugiați ucraineni.

Acest program are ca scop oferirea de abilități și cunoștințe esențiale participanților pentru a naviga eficient în mediul digital, a construi o prezență online robustă și a utiliza tehnologia pentru a-și atinge obiectivele de afaceri. Evenimentul de deschidere a inclus mesaje de salut din partea președintelui CCI a RM, Sergiu Harea, și reprezentanții proiectului ”Transformarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii din
țările Parteneriatului Estic”, Artur Bulat, Consilier pentru Digitalizarea ÎMM-urilor în cadrul GIZ și Tatiana, Bîlba, Specialist Financiar și Administrativ GIZ.

„Camera are o colaborare deosebită cu GIZ, care susține pe parcursul mai multor ani implementarea învățîmîntului dual. Alt exemplu este Programul german cu genericul “Fit for Partnership” în cadrul căreia sunt pregătiți managerii de la întreprinderile din diferite sectoare ale economiei Republicii Moldova. Suntem bucuroși să extindem colaborarea nostră și în cadrul acestui proiect lansat la începutul anului curent. Academia Transformării Digitale este un program complex, în cadrul căruia ne propunem să fie instruiți circa 30 de antreprenori, care vor obține cunoștințe aprofundate și abilități practice pentru a implementa soluții digitale inovatoare, adaptate la necesitățile în cadrul întreprinderilor în care activează”, a declarat Sergiu Harea, președintele CCI a RM.

Academia Transformării digitale organizată de CCI a RM în colaborare cu Technovator conține 3 componente:

  • un modul de instruire cu formatori de top, care va dura 3 zile, combinat cu exerciții
    practice;
  • sesiuni de mentorat dedicate nevoilor individuale exprimate de antreprenori pentru
    digitalizarea proceselor de afaceri;
  • 2 vizite de studiu la întreprinderi cu performanțe recunoscute în domeniul transformării
    digitale.

La acest program participă peste 30 de persoane, dintre care 10 antreprenori refugiați din Ucraina care și-au lansat afaceri în Republica Moldova, antreprenori din categoria start-up – fondatori de afaceri noi care doresc să construiască o bază digitală solidă, manageri de la întreprinderi stabilite care au refugiați ucraineni ca angajați și care doresc să își rafineze strategiile digitale existente și să își mărească prezența online.

Alături de participanții la instruire vor fi experți și lideri de business din Republica Moldova, care vor discuta despre provocările și oportunitățile aduse de tehnologiile de digitalizare la nivelul companiilor. Suplimentar la sesiuni de instruire cu suportul partenerilor de dezvoltare proiectul va oferi și un program de granturi pentru transformarea digitală a întreprinderilor. De asemenea proiectul sprijină CCI a RM în perfecționarea platformelor digitale existente, modernizarea paginii web dar și sporirea securității sistemelor informaționale

În primele 6 luni în cadrul proiectului deja au fost realizate cu succes mai multe activități. Astfel, în perioada martie – aprilie 2024 , CCI a RM a organizat ”Academia Digitală pentru Start-up-uri. La acest curs au participat peste 35 de persoane, antreprenori refugiați din Ucraina care au lansat afaceri în RM dar și companiile moldovenești care au angajați refugiați din Ucraina. Acest fapt a fost condiționat de necesitatea întreprinderilor mici și mijlocii de a fi competitive într-un mediu de afaceri ce se dezvoltă vertiginos odată cu apariția noilor tehnologii
digitale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Această activitate are loc cu sprijinul proiectului „Transformarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii din țările Parteneriatului Estic“, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Proiectul este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
16 Aug. 2026, 20:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
16 Aug. 2026, 20:37 // Slider //  Ana Panaguța

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că, din 2018 și până în prezent, au fost înregistrate peste 10.000 de atacuri asupra sistemului de sănătate, însă niciunul dintre aceste cazuri nu a dus până acum la tragerea la răspundere a celor vinovați, scrie romanialibera.ro.

Atacurile, raportate în 29 de țări și teritorii, s-au soldat cu aproximativ 5.700 de morți și 8.500 de răniți, potrivit OMS.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, subliniază în mod repetat că unitățile medicale și personalul sanitar nu ar trebui să fie niciodată ținte ale atacurilor.

OMS verifică și documentează atacurile asupra sistemului medical, însă nu stabilește responsabilități, deoarece organizația nu are atribuții de investigare.

Altaf Musani, directorul Departamentului pentru Acțiuni Umanitare și Managementul Dezastrelor din cadrul OMS, a prezentat cifrele în cadrul unei conferințe de presă la Geneva și a precizat că tragerea la răspundere poate avea loc nu doar la nivel național.

Unitățile medicale și sistemul de sănătate în ansamblu beneficiază de protecția dreptului internațional umanitar și a legislației internaționale privind drepturile omului, inclusiv în baza anumitor Convenții de la Geneva, a explicat Musani.

Cu toate acestea, situația rămâne îngrijorătoare. „Dintre cele peste 10.000 de incidente verificate despre care am vorbit, niciunul nu a ajuns în sistemul de tragere la răspundere”, a declarat oficialul OMS.

914 atacuri înregistrate doar în 2026

Numai în acest an, agenția ONU pentru sănătate a documentat 914 atacuri asupra sistemului medical, soldate cu 911 morți și 1.486 de răniți, a precizat Musani.

Cele mai multe incidente din 2026 au fost înregistrate în Ucraina, Liban și teritoriile palestiniene. Alte atacuri au fost raportate în Myanmar, Iran, Sudan, Republica Democrată Congo, Sudanul de Sud, Rusia, Siria și Nigeria.

Potrivit lui Musani, atacurile cu arme grele au reprezentat, de departe, cea mai frecvent raportată formă de violență în acest an. Acestea au fost urmate de blocarea accesului la servicii medicale și de violența psihologică.

De asemenea, au fost raportate 44 de incidente care au implicat răpirea, arestarea sau reținerea unor angajați din domeniul medical și a unor pacienți, fiind afectate în total 148 de persoane.

Efectele atacurilor se resimt mult timp

Consecințele unui atac asupra unui spital nu se limitează la persoanele aflate în unitatea medicală în momentul incidentului, a avertizat Musani.

Este pacientul care nu poate primi îngrijiri a doua zi, ambulanța care nu mai poate face următorul transfer, angajatul medical care nu se mai poate întoarce la muncă sau medicamentele care nu mai pot ajunge la alte unități, a explicat oficialul.

În Fâșia Gaza, toate cele 36 de spitale au suferit pagube până la sfârșitul anului 2025, potrivit OMS.

Peste 3.000 de atacuri în Ucraina

În Ucraina, OMS a verificat peste 3.000 de atacuri asupra sistemului medical de la începutul invaziei ruse la scară largă, în 2022.

Un depozit al OMS din Dnipro a fost lovit și distrus săptămâna trecută, iar organizația spune că numărul atacurilor asupra sistemului medical din Ucraina este în creștere.

„Asistăm și verificăm o creștere substanțială a numărului de atacuri” în Ucraina, a declarat Musani, adăugând că acestea afectează în mod clar capacitatea OMS de a furniza materiale și echipamente unităților medicale.

Și în Republica Democrată Congo, OMS a verificat 12 atacuri asupra sistemului medical de la declararea epidemiei mortale de Ebola în luna mai.

Potrivit lui Musani, aceste incidente au perturbat supravegherea epidemiologică, investigarea cazurilor, identificarea contacților, tratamentul pacienților și activitățile desfășurate în comunități. El a subliniat că astfel de atacuri nu afectează doar serviciile medicale, ci și capacitatea autorităților de a detecta și limita răspândirea unor epidemii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking