O tânără de 28 de ani din Căușeni a furat un telefon. Suspecta s-a apropiat de un bărbat de 81 de ani și sub pretextul că vrea să sune pe cineva, i-a luat telefonul și a fugit.
Potrivit Poliției, totul s-a întâmplat pe strada Melestiu din capitală.
„Prejudiciul cauzat a fost estimat la 5.000 de lei. În urma măsurilor întreprinse de polițiști suspecta a fost identificată și reținută la scurt timp după comiterea infracțiunii. Telefonul sustras de la victimă a fost găsit și întors proprietarului”, mai precizează oameni legii.
Tânăra nu este la prima abatere de la lege. Potrivit polițiștilor, aceasta a fost reținută pentru 72 de ore și este cercetată penal, iar conform legii riscă închisoare de până la 7 ani.
