Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Simpatizanții lui Șor au protestat la Teleradio-Moldova. Directorul: „Vom fi foarte prudenți în raport cu toți”

06 Sept. 2024, 19:50
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Elena Putregai
06 Sept. 2024, 19:50 // Alegeri //  Elena Putregai

Un protest spontan a avut loc în fața Instituției Publice Compania Teleradio – Moldova. Au participat aproximativ 30 de persoane, care au spus că fac parte din aripa tânără a Blocului Victorie, lansat la Moscova de oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat în dosarul fraudei bancare. Aceștia au spus că au venit să protesteze împotriva cenzurii și să se pronunțe pentru libertatea de exprimare, dar dominante au fost mesajele anti-europene și antiguvernamentale. Administrația Companiei, dar și experții media susțin că acțiunea este electorală, iar acuzațiile care au fost aduse radiodifuzorului public sunt nefondate.

Acțiunea de protest a durat în jur de 20 de minute. Participanții purtau pancarte și scandau lozinci împotriva cenzurii, a președintei Maia Sandu și contra ideii integrării europene. La protest a participat și Alexei Lungu, liderul partidului Șansă, chiar dacă formațiunea are interdicția legală de a organiza întruniri, pichetări și alte acțiuni publice după ce activitatea sa a fost restricționată pentru o perioadă de trei luni prin decizie judecătorească. Alexei Lungu a invocat că opoziția nu are acces la postul public de televiziune.

“Postul public a devenit un instrument de propagandă a grupării PAS. A devenit un instrument care nu arată realitatea țării noastre. Prețurile la gazele naturale sunt exorbitante, facturile pe care le plătiți voi jurnaliștii postului public de televiziune sunt exorbitante, salariile sunt foarte mici. Cetățenii încearcă să supraviețuiască de la o lună la alta, pe când birocrații PAS au salarii foarte și foarte mari”.

Acțiunea poartă un caracter politic, în contextul alegerilor prezidențiale și al Referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a declarat directorul general al Companiei Teleradio-Moldova, Vlad Țurcanu. El a respins acuzațiile aduse de protestatari și a subliniat că radiodifuzorul public reflectă corect, echidistant și imparțial evenimentele social-politice.

“Compania Teleradio-Moldova va fi monitorizată de instituțiile internaționale și organizațiile neguvernamentale din Republica Moldova în timpul campaniei electorale. Anume ele vor arăta prestația instituției noastre în general și în perioada campaniei. Am inițiat un proiect special împreună cu colegii noștri de la BBC pentru desfășurarea unor dezbateri electorale profesioniste atât la radiodifuziune cât și la televiziune. Suntem monitorizați și de Consiliul Audiovizualului, vom fi foarte prudenți în raport cu toți actorii politici și toate grupurile interesate”.

Prin asemenea proteste, partidele afiliate oligarhului Ilan Șor încearcă să iasă în evidență, a comentat directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei. Potrivit acestuia, reprezentanții opoziției sunt prezenți în emisiuni și în buletinele de știri de la posturile publice de radio și TV.

“Este doar o încercare nostimă de a câștiga ceva capital politic din partea acestei grupări afiliată lui Ilan Șor și vizată în multe dosare, inclusiv penale. Ei încearcă să se erijeze ca mari apărători ai valorilor democratice, fiind în esență un partid oligarhic, o structură afiliată oligarhului Șor și a curentelor de opinie pro-ruse din Republica Moldova”.

Petru Macovei anticipează că asemenea acțiuni se vor înteți în perioada imediat următoare și mai ales pe durata campaniei electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!