Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Moldova, premiată în Egipt. Elevii noștri au obținut o medalie de argint, una de bronz și o mențiune de onoare

07 Sept. 2024, 12:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Sept. 2024, 12:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut o medalie de argint, una de bronz și o mențiune de onoare la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în orașul Alexandria, Egipt, în perioada 01 – 08 septembrie 2024.

Medalia de argint a fost obținută de Timur Degteari, elev la Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău, medaliat cu bronz este Mihai Eșanu, elev al aceleași instituții de învățământ, iar mențiunea de onoare a fost obținută de Marian Soltan, elev al Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău.

În cadrul celei de-a 36-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Informatică au participat 362 de elevi din 91 de țări, Republica Moldova fiind reprezentată de 4 elevi și 2 profesori:

  • Alin Popescu, elev în clasa a X-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”,  Durlești, mun. Chișinău;
  • Timur Degteari, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”,  Durlești, mun. Chișinău;
  • Mihai Eșanu, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”,  Durlești, mun. Chișinău;
  • Marian Soltan, elev în clasa a XII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, mun. Chișinău, mun. Chișinău;
  • Sergiu Corlat, prorector pentru digitalizare, Universitatea de Stat din Moldova;
  • Igor Bercu, șef direcție, Agenția de Guvernare Electronică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 07:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
05 Nov. 2026, 07:53 // Slider //  Ursu Ana

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, avertizează cetățenii să fie atenți la eventuale tentative de escrocherie legate de acordarea compensațiilor la energie. Plugaru a precizat la o emisiune de la Europa Liberă că există riscul ca persoane rău intenționate să se dea drept reprezentanți ai autorităților și să solicite date bancare sau informații personale prin telefon și linkuri false.

Ministra a explicat că principala îngrijorare nu ține atât de posibile atacuri asupra sistemului informatic de acordare a compensațiilor, cât de metodele prin care escrocii ar putea încerca să obțină datele beneficiarilor.

Natalia Plugaru spune că cetățenii ar putea primi apeluri în care li se comunică fie că nu sunt eligibili pentru compensații și trebuie să ofere un cont bancar, fie că au fost acceptați în program, dar trebuie să transmită datele bancare pentru a primi banii.

O altă metodă ar putea fi transmiterea unor linkuri false, prin care oamenii sunt îndemnați să acceseze pagini pentru a-și verifica sau completa cererile. În realitate, acestea ar putea permite escrocilor să extragă date din telefoanele victimelor.

„Mai degrabă la astfel de situații ne așteptăm”, a subliniat ministra.

Oficiala îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să nu ofere date bancare sau informații personale unor persoane necunoscute care îi contactează telefonic și să nu acceseze linkuri suspecte primite în legătură cu dosarele de compensații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!