Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Accident în Chișinău. Un copil de patru ani a fost lovit de un automobil

11 Sept. 2024, 18:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
11 Sept. 2024, 18:05 // Actualitate //  Cătălina Boico

Un copil de patru ani a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Totul s-a întâmplat astăzi, 11 septembrie, pe strada Alba Iulia din municipiul Chișinău.

„Potrivit informațiilor primare obținute de la fața locului s-a stabilit că conducătorul automobilului de model Mercedes, condus de șofer cu vârsta de 33 ani, a tamponat pietonul minor persoana de gen masculin, cu vârsta de 4 ani. În rezultatul accidentului rutier pietonul a fost transportat către Institutul Mamei și Copilului pentru investigatii”, a declarat pentru Realitatea.md, purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic.

Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 09:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
31 Oct. 2026, 09:00 // Slider //  Realitatea.md

Femeile din Republica Moldova sunt mai implicate decât bărbații în îngrijirea copiilor, iar diferența se menține atât în cazul cuplurilor, cât și al părinților singuri. Aproape 20% dintre femei participă la astfel de activități, comparativ cu 12,3% dintre bărbați. Datele Biroului Național de Statistică arată că responsabilitatea îngrijirii familiei continuă să fie distribuită inegal.

Potrivit cercetării privind utilizarea timpului în anul 2025, rata de participare a populației la activitățile neplătite de îngrijire a membrilor familiei și gospodăriei a fost de 17,8%. În cazul femeilor, indicatorul ajunge la 21,4%, în timp ce în rândul bărbaților este de 13,6%.

Cea mai răspândită activitate este îngrijirea copiilor, la care participă 16,3% din populație. Femeile sunt implicate de 1,6 ori mai mult decât bărbații, iar diferențele se observă și în funcție de mediul de reședință: 20,1% dintre locuitorii orașelor au grijă de copii, comparativ cu 12,9% dintre cei de la sate.

Diferența este vizibilă și în familiile cu copii minori. În cazul cuplurilor care au copii sub 18 ani, rata de participare a femeilor la îngrijirea acestora este de 47,1%, față de 33,1% în cazul bărbaților. În familiile monoparentale, indicatorul ajunge la 40,9% pentru femei și 21,2% pentru bărbați.

Cei mai implicați în îngrijirea copiilor sunt adulții tineri. Aproape 45% dintre persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani participă la astfel de activități, urmați de cei din grupa de vârstă 35–44 de ani, cu 32,3%.

În medie, persoanele care desfășoară activități de îngrijire ca ocupație principală alocă acestora 2,2 ore pe zi. Femeile dedică 2,3 ore, iar bărbații – două ore. Îngrijirea adulților din familie este mult mai puțin răspândită, însă, atunci când este necesară, femeile îi acordă cu o oră mai mult pe zi decât bărbații.

Un alt aspect interesant ține de activitățile secundare. Deși sunt desfășurate în paralel cu alte ocupații principale, acestea presupun și mai mult timp. Persoanele implicate în astfel de activități alocă îngrijirii, în medie, 4,5 ore pe zi. În cazul femeilor și al locuitorilor din mediul urban, timpul ajunge la 4,7 ore.

Cercetarea mai arată că îngrijirea copiilor nu ia pauză în weekend pentru femei: acestea dedică activităților respective aproximativ 2,2 ore în zilele lucrătoare și 2,3 ore în zilele de odihnă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!