Curs valutar
  • EUR
    20.1195
    -0.1879%
  • USD
    17.2729
    -0.0677%
  • RUB
    0.2018
    -1.8335%
  • RON
    3.8262
    -0.2012%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

01 septembrie 2026

Noul Guvern al Franței. Michel Barnier și-a dezvăluit echipa de miniștri, după săptămâni de amânări

22 Sept. 2024, 11:51
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
22 Sept. 2024, 11:51 // În Lume //  Elena Putregai

Noul guvern francez, condus de premierul Michel Barnier, a fost în cele din urmă anunțat sâmbătă seara, după săptămâni de amânări. Executivul, format din 39 de miniștri, are ca prioritate adoptarea bugetului.

Jean-Noël Barrot (MoDem, centru), în vârstă de 41 de ani, care a deţinut funcţia de ministru al afacerilor europene în guvernul precedent, a fost numit sâmbătă şef al diplomaţiei franceze.

Sebastien Lecornu, fidel susţinător al preşedintelui Emmanuel Macron, a rămas în funcţia de ministru al apărării.

Aceste două funcţii aparţin a ceea ce se numeşte în mod tradiţional „domeniul rezervat” şefului statului, asupra căruia acesta are un cuvânt de spus.

Culoarea echipei lui Barnier se înclină clar către dreapta, familia politică din care provine şi şeful guvernului. Singura figură de stânga este noul ministru al justiţiei, Didier Migaud, un fost socialist retras din politica activă şi necunoscut publicului larg.

Conservatorul radical Bruno Retaileau a fost numit în fruntea Ministerului de Interne.

Figură a dreptei liberal-conservatoare inflexibile, Bruno Retailleau, în vârstă 63 de ani, preia un minister cheie cu care intenţionează să pună în aplicare tripticul său preferat: „ordine”, „autoritate” şi „fermitate”.

Deputata Anne Genetet, cunoscută până acum pentru activitatea ei în domeniul apărării şi diplomaţiei, a fost propulsată în fruntea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Pentru cea mai expusă poziţie din guvern, într-un moment în care Franţa este vizată de o procedură europeană pentru deficit excesiv, Michel Barnier a ales un duo necunoscut publicului larg: Antoine Armand pentru economie, finanţe şi industrie pe de o parte şi Mathieu Lefevre, pe de altă parte, pentru buget.

Stânga a promis deja o moţiune de cenzură împotriva noului executiv. „Barnier nu are niciun viitor”, a declarat sâmbătă liderul stângii radicale Jean-Luc Mélenchon, chiar înainte de anunţarea noului guvern.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
31 Aug. 2026, 22:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
31 Aug. 2026, 22:02 // Slider //  Ana Panaguța

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, avertizează că Uniunea Europeană trebuie să-și consolideze urgent capacitatea de prevenire și gestionare a dezastrelor, într-un context în care incendiile forestiere, inundațiile și fenomenele meteorologice extreme devin tot mai frecvente și pot lovi simultan mai multe țări. Bruxelles-ul vrea să pună mai mult accent pe anticiparea crizelor, însă finanțarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice rămâne o provocare, scrie Digi24.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, avertizează că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o nouă realitate, în care dezastrele naturale sunt tot mai frecvente, mai severe și pot afecta simultan mai multe regiuni.

„Trebuie să fim pregătiți pentru o lume în care evenimentele extreme se produc mai des, în mai multe locuri și în același timp”, a declarat von der Leyen luni, în timpul unei vizite la Centrul European de Intervenție în Situații de Urgență, o unitate din cadrul departamentului de protecție civilă al Comisiei Europene.

Șefa executivului comunitar a subliniat că natura situațiilor de urgență se schimbă, pe măsură ce schimbările climatice favorizează fenomene meteorologice extreme tot mai imprevizibile. În același timp, crizele se pot suprapune și pot depăși capacitatea de intervenție a unei singure țări. Comisia Europeană vrea, prin urmare, să mute accentul de la reacția la dezastre către prevenirea și anticiparea acestora.

Von der Leyen a evidențiat amploarea operațiunilor europene de combatere a incendiilor forestiere din această vară. Mecanismul de protecție civilă al UE a fost activat de 10 ori pentru incendii forestiere începând din aprilie.

Aproape 800 de pompieri au fost prepoziționați în zone cu risc ridicat, iar echipe din 25 de țări au fost mobilizate pe parcursul verii. Începând din luna mai, Europa s-a confruntat cu patru valuri de căldură.

Comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, a declarat că aproximativ 300.000 de persoane au fost evacuate în această vară din cauza incendiilor forestiere.

„Avem o strategie bună, dar trebuie să intensificăm eforturile, deoarece schimbările climatice nu bat la ușă, ci sunt deja înăuntru. Sunt în Europa; din păcate, suntem continentul care se încălzește cel mai rapid”, a afirmat Lahbib.

Peste 600.000 de hectare au ars

Potrivit Comisiei Europene, în acest an au ars peste 600.000 de hectare în Uniunea Europeană, mai mult decât dublul mediei pe termen lung din ultimele două decenii.

În acest context, von der Leyen susține că simpla mobilizare a resurselor după izbucnirea unui incendiu, a unei inundații sau după producerea unui alt dezastru nu mai este suficientă.

UE vrea ca experiența acumulată în timpul fiecărei crize să fie folosită pentru îmbunătățirea pregătirii și pentru reducerea timpului de reacție la următoarea situație de urgență.

Problema este însă finanțarea. Guvernele europene sunt deja presate să reducă cheltuielile, iar discuțiile privind viitorul buget pe termen lung al UE adâncesc tensiunile. Mai multe state, printre care Germania, Austria, Danemarca, Finlanda, Țările de Jos și Suedia, susțin reducerea bugetului propus pentru perioada 2027–2034.

Comisarul european pentru acțiuni climatice, Wopke Hoekstra, a recunoscut dificultățile financiare, dar a argumentat că investițiile în prevenție sunt mai puțin costisitoare decât reconstrucția după producerea dezastrelor.

„Toate dovezile arată că realizarea investițiilor inițiale este mult mai ieftină decât a fi pur și simplu lovit de incendii, de inundații și apoi a plăti pentru daune. Asta este pur și simplu mult mai costisitor”, a declarat Hoekstra.

De la dezastre naturale la amenințări hibride

Strategia europeană de protecție civilă se schimbă și dintr-un alt motiv: autoritățile trebuie să fie pregătite nu doar pentru dezastre naturale izolate, ci și pentru crize multiple care se desfășoară în același timp.

Inundațiile, incendiile forestiere și alte fenomene meteorologice extreme se pot suprapune cu atacuri cibernetice, acte de sabotaj asupra infrastructurilor critice sau perturbări ale sistemelor energetice și sanitare. Astfel de amenințări „hibride” pot afecta grav viața de zi cu zi fără să semene cu un atac militar convențional.

În acest context, comisarii europeni din statele de pe flancul estic i-au cerut recent Ursulei von der Leyen să ia măsuri urgente în fața amenințărilor rusești tot mai mari la adresa statelor baltice, inclusiv prin numirea unui coordonator de nivel înalt pentru regiune.

În martie 2025, Hadja Lahbib avertiza deja asupra necesității unei coordonări europene mai bune, a unor rezerve de urgență și a unei populații mai reziliente.

Una dintre măsurile propuse vizează pregătirea gospodăriilor pentru situații de criză, astfel încât oamenii să poată face față pe cont propriu timp de cel puțin 72 de ore.

Pentru Bruxelles, provocarea următorilor ani nu mai este doar capacitatea de a interveni după producerea unui dezastru, ci și aceea de a anticipa crizele, de a limita efectele lor și de a se asigura că Europa poate face față unor situații de urgență care se produc simultan în mai multe locuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange