Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO CineMADE în România: Filmul de aventură „Străjerii Deltei”, sâmbătă seara, în exclusivitate la RLIVE TV

30 Sept. 2024, 10:55
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
30 Sept. 2024, 10:55 // Life //  Realitatea.md

Filmul de aventură „Străjerii” de Liviu Mărghidan este următoarea pelicula din seria „CineMADE în România”, difuzată în exclusivitate de RLIVE TV. Producția va putea fi vizionată sâmbătă, la ora 21:00.

Firul narativ se învârte în jurul mai multor copii aflați în vacanță în Delta Dunării, unde învață cum să supraviețuiască în sălbăticie, observă doi braconieri care pescuiesc ilegal folosind un dispozitiv electric. Așadar, aceștia decid că au o misiune importantă de îndeplinit și începe acțiunea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Din distribuție fac parte actori precum Vasile Calofir, Florentina Țilea, Elias Ferkin, Viorel Păunescu, Ionuț Achivoaie și alții. Pelicula fost prezentată anterior și la Chișinău, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, iar regizorul nu exclude că va filma continuarea peliculei, undeva la hotarul României cu Republica Moldova.

„Îmi doresc să fac şi un Străjerii 3. Încă dezbat cu copiii. Mă gândesc să profit un pic de conflictul de lângă noi și l-aș filma aici, la Isaccea. Mi-ar plăcea să fie tot cu un grup de caiaciști, toleraţi cumva de autorităţi, care duc în partea cealaltă medicamente. E deocamdată un fir minim, dar înclin să-l mut aici. Băiatul meu vrea să-l facem la schi, fetița vrea la mare. (…)

Sunt pasionat de Deltă, văd ce se întâmplă aici și nu mă lasă indiferent. Dacă vrei să mănânci un pește, nu mai ai de unde. Adică, nu prind pescarii cu kilometri de plase. De la an la an este mai rău, cred că l-au înnebunit cu curentul, cu substanţe chimice. Mi-am dorit să transmit şi acest mesaj ecologist”, relata regizorul pentru infocultural.eu.

Filmul românesc „Străjerii Deltei” este difuzat în cadrul proiectului „CineMADE în România”. Cu intenția de a reflecta evoluția și diversitatea culturală și socială a României moderne, pe o piață dominată de producții din Rusia și SUA, RLIVE TV aduce duminică de duminică publicului din Republica Moldova filme românești contemporane. Abordarea va asigura prezentarea unui conținut inovator și relevant, diferit de filmele clasice românești, deja cunoscute și difuzate în țara noastră, dar și promovarea identității noastre culturale.

„CineMADE in România” își propune să îmbogățească experiența cinematografică ale telespectatorilor, promovând în același timp cultura și arta românească.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!