Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, în conformitate cu prevederile cadrului legal, toți cetățenii cu drept de vot, atât din țară, cât și cei de peste hotare, vor putea vota în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:
- buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, care confirmă domiciliul sau reședința temporară a alegătorului pe teritoriul secției de votare;
- buletinul de identitate provizoriu cu mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova, domiciliul sau reședința temporară a titularului;
- pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat.
Studenții și elevii cu drept de vot, care nu au înregistrare la domiciliu sau reședință temporară în localitatea în care își fac studiile, vor putea să voteze pe 20 octombrie la orice secție de votare din acea localitate. Pentru a-și exercita dreptul de vot la prezidențiale și referendumul constituțional, tinerii vor trebui să prezinte actul de identitate și carnetul de student sau elev al instituției de învățământ din localitatea respectivă.
Totodată, CEC atenționează că alegătorii, domiciliați în una din localitățile din regiunea transnistreană, vor putea vota cu buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova și buletinul de identitate provizoriu, care confirmă domiciliul sau reședința temporară a titularului în localitățile din regiunea transnistreană, inclusiv cei domiciliați în raza circumscripției electorale municipale Bender și comuna Chițcani, satele Cremenciug și Gîsca din raionul Căușeni.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că pentru scrutinele din 20 octombrie au fost deschise 2.221 secții de votare. Acestea se vor deschide la 07:00 și închide la 21:00.
