O româncă din Londra a devenit șofer de autobuz chiar înainte de a împlini 40 de ani, după ce a lucrat într-o brutărie și simțea nevoia de o schimbare, conform publicației britanice The Telegraph, scrie libertatea.ro. Deși i-a plăcut mereu să conducă, a avut temeri că este o „meserie de bărbați” și că femeile la volan sunt rarisime. A crescut în România și s-a mutat în Londra la vârsta de 22 de ani.
„Știam că am nevoie de un loc de muncă bine plătit și care să mă ajute să am grijă de fiica mea și de școala ei. Munca în brutărie nu îmi oferea această flexibilitate și nici un salariu suficient de mare și era și o muncă grea”, spune femeia.
Totul a început atunci când un prieten i-a împărtășit dorința de a deveni șofer de autobuz, ceea ce a determinat-o și pe ea să ia în considerare acest lucru. Deși nu s-a simțit suficient de încrezătoare să se înscrie imediat, a început să reflecteze asupra opțiunii.
Prietenul său a continuat să o încurajeze timp de patru ani, iar în cele din urmă, a fost convinsă să încerce, simțind că aceasta era o a doua șansă, știind că, dacă nu va funcționa, se poate întoarce la munca din domeniul restaurantelor și în serviciul clienți.
„O mare îngrijorare a fost să lucrez noaptea, dar primim programul de lucru cu șase luni înainte, astfel încât să mă pot ocupa de îngrijirea copiilor împreună cu partenerul meu, care lucrează și el în ture”, afirmă aceasta.
În prezent, câștigă 33.000 de lire sterline pe an și lucrează cinci zile pe săptămână, având posibilitatea de a face ore suplimentare, cu tarife mai mari pentru turele de noapte și dimineața devreme.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Românca își propune să mențină un echilibru între viața de acasă și serviciu. Spune că, atunci când conduce autobuzul, este esențial să își controleze starea de spirit, iar plecând de acasă, încearcă să lase toate grijile în urmă pentru a se bucura de ziua de muncă.
Îi place să interacționeze cu pasagerii, iar dacă nu se află pe traseul obișnuit, îi întreabă despre motivele absenței. De asemenea, a învățat și limbajul semnelor pentru a putea ajuta pasagerii cu probleme de auz.
Temerile legate de o eventuală discriminare pe baza sexului au dispărut. Uneori, după tură, îi ia 20 de minute să plece, deoarece ea și colegii săi mai stau de vorbă. Cel mai greu moment a fost în timpul pandemiei de Covid, când a fost nevoită să poarte mască toată ziua și să gestioneze distanțarea socială, în timp ce mulți pasageri refuzau să poarte mască.
