Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Campania electorală pentru prezidențialele din România începe: Lista celor 14 politicieni care aspiră la Cotroceni

24 Oct. 2024, 09:52
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
24 Oct. 2024, 09:52 // În Lume //  Victoria Laur

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale începe vineri în România. Aceasta se va desfășura de pe 25 octombrie, ora 00:00 până pe 23 noiembrie, 7:00.

Alegerea președintelui peste Prut va avea loc pe 24 noiembrie. Pe listă sunt înscriși 14 candidați, dintre care 10 propuși de formațiuni politie și patru independenți.

Lista candidaților la prezidențialele din România, conform  ordinii în buletinul de vot:

  1. Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvaţi România;
  2. George-Nicolae Simion – Alianţa pentru Unirea Românilor;
  3. Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat;
  4. Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Naţional Liberal;
  5. Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România;
  6. Mircea-Dan Geoană – candidat independent;
  7. Ana Birchall – candidat independent;
  8. Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională;
  9. Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie;
  10. Ludovic Orban – Forţa Dreptei;
  11. Călin Georgescu – candidat independent;
  12. Cristian Diaconescu – candidat independent;
  13. Cristian-Vasile Terheş – Partidul Naţional Conservator Român;
  14. Silviu Predoiu – Partidul Liga Acţiunii Naţionale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Persoanele care fac campanie electorală nu pot acorda sau promite beneficii şi recompense de orice fel pentru participarea la vot, conform Agerpres. Integritatea panourilor, afişelor electorale şi a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate este asigurată de primari, cu sprijinul Poliţiei locale sau reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne de la București.

Pe un panou electoral fiecare candidat poate aplica un singur afiș electoral. Sunt interzise materialele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat, nu se permite utilizarea vehiculelor cu inscripții de campanie sau imaginile candidaților sau difuzează înregistrări sonore în susținerea lor, organizarea evenimentelor de divertisment și nici amplasarea corturilor.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 07:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
03 Nov. 2026, 07:12 // Slider //  Ursu Ana

Reducerile de Black Friday s-au extins în ultimii ani pe parcursul întregii luni noiembrie, iar ofertele promovate de comercianți îi pot determina pe cumpărători să facă achiziții impulsive. În acest context, Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor vine cu o serie de recomandări pentru a-i ajuta pe oameni să evite ofertele înșelătoare și să-și cunoască drepturile.

Potrivit instituției, campaniile de tip „Black November” mizează adesea pe reclame insistente, reduceri prezentate ca fiind excepționale și mesaje care creează senzația că ofertele sunt disponibile doar pentru o perioadă foarte scurtă. Consumatorii sunt îndemnați să verifice istoricul prețurilor înainte de a cumpăra un produs, pentru a se asigura că reducerile sunt reale și că prețurile nu au fost majorate artificial înainte de campanie.

O altă recomandare este evitarea deciziilor luate în grabă, în special atunci când magazinele afișează mesaje precum „ultimele produse în stoc” sau „oferta expiră în 60 de minute”. Centrul atenționează și asupra magazinelor online necunoscute, care pot promova oferte exagerat de avantajoase. Înainte de a introduce datele cardului bancar, cumpărătorii trebuie să verifice datele de contact ale comerciantului și să caute recenzii independente.

Totodată, consumatorii sunt sfătuiți să-și stabilească din timp o listă de cumpărături și un buget clar, pentru a evita achizițiile inutile, motivate doar de prețurile aparent avantajoase.

Instituția reamintește și drepturile cumpărătorilor. Pentru produsele achiziționate online, consumatorii beneficiază, de regulă, de dreptul de retragere în termen de 14 zile, fără a fi obligați să justifice decizia, cu respectarea condițiilor și excepțiilor prevăzute de lege.

În cazul cumpărăturilor din magazinele fizice, produsele nealimentare de calitate corespunzătoare pot fi înlocuite în anumite condiții, dacă nu corespund mărimii, formei, culorii sau nu pot fi utilizate conform destinației. Există însă 15 categorii de produse pentru care acest drept nu se aplică, printre care articolele de igienă personală, lenjeria și produsele cosmetice.

De asemenea, Centrul pentru Protecția Consumatorilor subliniază că garanția legală de 24 de luni pentru produsele de folosință îndelungată rămâne valabilă, indiferent de reducerile aplicate în perioada campaniilor comerciale.

Autoritatea îi îndeamnă pe cumpărători să sesizeze instituțiile competente atunci când se confruntă cu prețuri înșelătoare, practici comerciale neloiale sau refuzul comercianților de a respecta drepturile legale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!