Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0.0818%
  • USD
    17.2682
    -0.212%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0.1677%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

04 septembrie 2026

Președintele Letoniei, în exclusivitate la „Punți către Europa”. Interviul va fi difuzat vineri la RLIVE TV

01 Nov. 2024, 12:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Nov. 2024, 12:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Unul dintre liderii statelor baltice care a reuşit să-şi aducă ţara, la un nivel decent de dezvoltare, odată cu aderarea la UE, preşedintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs a împărtăşit din experienţa europeană a ţării sale Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru Chişinău. În interviul exclusiv acordat pentru „Punţi către Europa”, Edgars Rinkēvičs  a precizat că lucrurile în Moldova s-au schimbat foarte mult din 2016, de pe vremea când era ministru de Externe.

Interviul integral va fi difuzat, în exclusivitate, vineri, 1 noiembrie curent, pe RLIVE TV, la ora 18:00.

„Când am vizitat Moldova în 2017, am avut sentimentul că nu ne putem aștepta la progrese în viitorul apropiat, dar oamenii din Moldova au decis că vor să fie mai aproape de Europa. Ei au decis să aleagă acel parcurs care ar aduce Moldova mult mai aproape de Uniunea Europeană. Și pot spune că ultimii doi ani au fost remarcabili. Moldova a fost desemnată drept țară candidată de către Consiliul European. Iar acum începeți negocierile cu Uniunea Europeană cu privire la aderarea la UE. (…) Acum este timpul pentru muncă practică și acțiuni practice”, a declarat EDGARS RINKĒVIČS, Preşedintele Letoniei.

Liderul de la Riga a semnalat că ţara sa se confruntă cu elemente de război hibrid folosite de Rusia, similare cu cele din Republica Moldova. Rinkēvičs spune că Letonia a luat măsuri de apărare a spaţiului său informaţional precum restricţionarea mass-media ruse, cu mult înaintea Chişinăului, lucru ce a dat roade.

„Avem convingerea că democrația are dreptul și la autoapărare și că, dacă există actori statali care atacă însăși esența societății democratice, atunci nu credem că este vorba despre libertatea de exprimare sau libertatea presei, ci despre acțiuni subversive. Prin urmare, autoritățile letone au închis multe canale de informare rusești, cum ar fi posturile de televiziune, în special după 24 februarie 2022, când Rusia a început agresiunea pe scară largă. Continuăm să monitorizăm rețelele sociale, continuăm să monitorizăm internetul și, dacă vedem că un site sau altul ori un cont sau altul este utilizat pentru a răspândi dezinformare, ură, încălcând legislația letonă, atunci agenția guvernamentală responsabilă ia decizia de a închide acel canal media”, a mai spus EDGARS RINKĒVIČS, Preşedintele Letoniei.

În cadrul interviului, Edgars Rinkēvičs a acordat sfaturi preţioase autorităţilor Republicii Moldova, în vederea unor negocieri reuşite privind aderarea la UE şi a adus argumente convingătoare, reieşind din experienţa ţării sale, despre importanţa accederii ţării noastre la blocul comunitar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Proiectul „Punți către Europa” este realizat cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și implementat de Asociația pentru Inițiative Responsabile (ASPIR)

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
03 Sept. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Sept. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Inspectoratul Național de Probațiune (INP) respinge acuzațiile privind favorizarea unei companii în cadrul achizițiilor de echipamente pentru monitorizarea electronică a persoanelor. Instituția susține că procedurile de achiziție au fost organizate în condiții de transparență și că, în perioada 2024–2025, mai multe licitații au eșuat din cauza lipsei participanților sau a neîndeplinirii condițiilor de calificare.

Potrivit INP, în 2022, în perioada fostei conduceri a instituției, au fost achiziționate 100 de echipamente de monitorizare electronică de tip „biblok”, formate din brățară și stație. Valoarea contractului a fost de 620 de mii de lei, fără TVA, iar furnizorul indicat de instituție este FPC Infoexpress SRL.

Ulterior, în 2024 și 2025, instituția a încercat în repetate rânduri să cumpere echipamente noi, însă procedurile nu s-au finalizat cu succes.

În 2024 au fost organizate trei proceduri de achiziție. La acestea au participat, în diferite combinații, companiile DALU-MOL SRL și FPC INFOEXPRESS SRL. Toate procedurile au fost anulate după ce ofertanții nu au îndeplinit condițiile de calificare prevăzute în documentație.

Situația a continuat și în 2025. INP a lansat alte trei proceduri. Una dintre acestea, la care a participat DALU-MOL SRL, a fost anulată deoarece compania nu a îndeplinit condițiile de calificare prevăzute în specificația tehnică. Celelalte două proceduri nu au avut loc din cauza lipsei participanților.

Instituția susține că, pe parcursul anului 2025, a încercat să atragă și companii străine pentru a participa la licitații. Potrivit INP, au fost contactate peste 20 de companii, însă acestea au refuzat să participe. Solicitări au fost transmise inclusiv către mai multe ambasade, Consiliul Europei, GIZ și UNICEF Moldova, pentru sprijin în achiziționarea sau donarea echipamentelor.

În 2026, INP a organizat două noi proceduri. Prima a fost anulată după ce certificatul de conformitate prezentat de ofertant expirase. La cea de-a doua procedură a participat FPC INFOEXPRESS SRL, iar aceasta s-a încheiat cu achiziționarea a 200 de echipamente de tip „biblok”, în valoare de 1,612 milioane de lei fără TVA. Contractul a fost înregistrat la Trezoreria de Stat pe 7 august 2026.

INP precizează că, până la achiziția noilor echipamente, pentru a menține sistemul de monitorizare funcțional, instituția a reparat dispozitivele existente, cumpărate în anii 2021 și 2022.

În prezent, în sistem sunt funcționale 327 de echipamente de monitorizare electronică, în timp ce sunt monitorizate 355 de persoane. Dintre acestea, 192 sunt agresori familiali. INP explică diferența prin faptul că unele persoane se află peste hotare, au măsura suspendată sau unele echipamente sunt temporar defecte și se află în reparație.

Inspectoratul Național de Probațiune mai afirmă că toate procedurile de achiziții publice sunt desfășurate cu respectarea legislației, în condiții de transparență, concurență și tratament egal pentru operatorii economici.

Instituția subliniază că informațiile despre achizițiile sale publice, începând cu anul 2024, sunt disponibile pe platforma oficială achizitii.md.

Brățara care nu a salvat viața femeii din Măgdăcești și achizițiile controversate de la INP