Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

După întrevederea cu liderul PAS, Nicolae Ciucă a avut o discuție și cu Maia Sandu

11 Nov. 2024, 19:14
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
11 Nov. 2024, 19:14 // Politica //  Realitatea.md

Președinta Maia Sandu a avut luni, 11 noiembrie 2024, o întrevedere cu președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, dar și cu eurodeputatul Siegfried Mureşan. Într-un mesaj publicat pe contul oficial de Facebook, șefa statului a menționat că s-a bucurat să-i revadă la Chișinău pe cei doi politicieni și să discute „despre proiectele pe care le realizăm cu sprijinul generos de dincolo de Prut, a cărui importanță va crește și mai mult în anii următori, odată cu introducerea obiectivului de integrare europeană în Constituție”.

„I-am mulțumit domnului președinte Ciucă pentru contribuția substanțială a Bucureștiului în ceea ce privește demersurile noastre comune în domenii-cheie precum educația, energia, infrastructura – datorită cărora îmbunătățim condițiile de viață ale oamenilor, ne consolidăm independența energetică și putem avansa mai repede pe drumul nostru european.

Cu sprijinul României, cel mai important partener economic al nostru, dezvoltăm economia și extindem comerțul, creând noi oportunități pentru cetățeni și îmbunătățindu-le calitatea vieții”, a conchis Maia Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La Chișinău, Nicolae Ciucă a avut o întrevedere și cu speakerul Parlamentului, liderul PAS, Igor Grosu. Cei doi lideri politici au discutat despre provocările cu care s-a confruntat țara noastră în desfășurarea campaniei pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional republican, dar și planul de creștere economică și dezvoltare pentru Republica Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană, subliniind sprijinul constant al României în acest proces.

VIDEO Ciucă, la Chișinău: Moldova are nevoie de o Românie stabilă. Vom continua să ne sprijinim reciproc în continuare

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 16:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 16:09 // Slider //  Realitatea.md

Un raport al Serviciului de Cercetare al Congresului SUA (CRS) avertizează asupra intensificării amenințărilor hibride rusești în Europa. România este prezentată drept țintă principală a acestor acțiuni.

Documentul se referă la activități de sabotaj, atacuri cibernetice, ingerințe politice și încălcări ale spațiului aerian, informează Antena3. Potrivit raportului, asemenea acțiuni pot afecta nu doar stabilitatea și securitatea țării, ci și infrastructura critică, dezvoltarea resurselor energetice offshore și alte interese comerciale strategice ale României.

Autorii afirmă că asemenea operațiuni s-au intensificat atât ca număr, cât și ca gravitate, în timp ce Rusia folosește aceste tactici pentru a submina sprijinul european pentru Ucraina și pentru a destabiliza sau complica un răspuns european unitar la politicile și acțiunile Moscovei.

În document se mai arată că România și Bulgaria s-au fi confruntat cu o intensificare a amenințărilor hibride rusești începând din 2022. Printre acțiunile atribuite rușilor se numără inclusiv bruiajul GPS în Marea Neagră, dar și campaniile de dezinformare.

Cu referire la sabotaj, se precizează că în 2025, autoritățile române din domeniul informațiilor au anunțat că au dejucat o operațiune de sabotaj care viza infrastructura critică și au făcut conexiunea între suspect și „o rețea extinsă de sabotori care vizează țări europene, controlată prin intermediari de serviciile secrete ruse”. Într-un dosar penal aflat în desfășurare, suspectați sunt doi cetățeni ucraineni, care ar fi fost recrutați și coordonați de serviciile speciale ale Kremlinului.

Analiza indică că Moscova folosește războiul hibrid pentru a testa reacția statelor vizate și pentru a le consuma resursele, în timp ce oficialii NATO, UE și ai SUA consideră că intensificarea acestor acțiuni este legată cel puțin parțial de sprijinul occidental pentru Ucraina și de încercarea Moscovei de a slăbi unitatea transatlantică.

Relatând despre dezinformare, autorii notează că Rusia vrea să creeze un climat de incertitudine și anxietate în societatea românească, să fragmenteze coeziunea societății românești, erodeze încrederea în alianța NATO și instituțiile UE și să slăbească sprijinul pentru Ucraina.