Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Rusia crede că știe ce vor face SUA în Ucraina sub administrația Trump: „Au interesul să mențină totul sub control”

14 Nov. 2024, 11:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Nov. 2024, 11:58 // Actualitate //  Realitatea.md

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu se așteaptă la nicio modificare în politica Statelor Unite față de Rusia sau Ucraina cu venirea viitorului președinte american, Donald Trump, deoarece, în viziunea sa, toate administrațiile americane au avut interesul de a slăbi Rusia, conform unui raport dpa, transmite Agerpres.

Lavrov a afirmat, într-un interviu la televiziunea de stat rusă, că SUA se simt confortabil atunci când reușesc să subţieze puterea și influența Rusiei.

„Până la urmă, tot ceea ce se întâmplă rezultă din dorinţa de a elimina Rusia din calitate de concurent”, a declarat Serghei Lavrov, adăugând că Washingtonul va continua eforturile de a menține totul sub controlul său.

Lavrov îl va reprezenta pe președintele rus Vladimir Putin la summitul G20 de săptămâna viitoare de la Rio de Janeiro, unde se va întâlni cu oficiali americani.

În timpul campaniei electorale, Trump a declarat că își dorește să încheie războiul din Ucraina printr-un acord cu Rusia, dar fără a oferi detalii specifice.

Putin l-a felicitat pe Trump pentru victoria sa în alegerile recente, exprimându-și deschiderea pentru dialog. Totuși, el a menționat că Donald Trump este imprevizibil, adăugând că va rămâne de văzut care vor fi acțiunile actualei administrații.

În interviul acordat televiziunii ruse, Lavrov s-a opus ideii de a îngheța conflictul din Ucraina și a unei eventuale reluări a acordurilor de la Minsk, care, mediate de Germania și Franța în 2014 și 2015, prevedeau printre altele autonomie pentru regiunile Donbas (Donețk și Lugansk), o propunere pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins-o ulterior.

Rusia a inițiat o invazie pe scară largă în Ucraina pe 24 februarie 2022, catalogând-o oficial drept „operațiune militară specială” sub justificarea „denazificării” și „demilitarizării” Ucrainei, ceea ce a transformat acest conflict în cel mai mare de pe continentul european de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
21 Oct. 2026, 07:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
21 Oct. 2026, 07:39 // Slider //  Valentina Buza

Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), potrivit agenției DPA.

Numai în Germania, rechemarea vizează aproximativ 10.000 de vehicule, majoritatea din gama ID.

Săptămâna trecută, s-a aflat că Volkswagen pregătește o rechemare în service, după ce controalele interne de calitate au scos la iveală că unele celule ale bateriilor din unele vehicule din gama ID nu respectă standardele de calitate. Potrivit Volkswagen, motivul este un defect de fabricație la furnizori, care afectează bateriile produse într-o perioadă limitată.

„În cazuri rare, acest lucru poate duce la o solicitare termică sporită a bateriilor; în situații extreme, s-ar putea declanșa un incendiu”, a precizat compania săptămâna trecută.

Modelele vizate includ ID.3, ID.4, ID.7 și ID.Buzz, fabricate în anumite intervale între 2022 și 2025, precum și modele Cupra Born, produse de filiala spaniolă Cupra între 2022 și 2024.

Clienții vizați vor primi o notificare scrisă, a anunțat producătorul auto.

Ca măsură imediată, Volkswagen limitează încărcarea vehiculelor afectate la maxim 80%, până când vehiculele vor fi verificate într-un service autorizat. Potrivit Volkswagen, s-ar putea să nu fie necesară înlocuirea modulelor de baterii, deoarece ar putea fi suficientă doar o actualizare de software.

Aceasta nu este prima rechemare la service demarată de Volkswagen în acest an din cauza problemelor la baterii. În martie, Volkswagen și Cupra au rechemat peste 90.000 de vehicule la nivel mondial din același motiv, dintre care 28.000 în Germania.

De asemenea, la sfârșitul lunii septembrie, producătorul auto german a rechemat în service peste cinci milioane de vehicule la nivel global, din cauza coroziunii unui șurub din sistemul de direcție.