Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Primăria Căușeni a trecut de la tată la fiu! Alexandru Donțu a câștigat detașat alegerile locale noi

18 Nov. 2024, 09:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Nov. 2024, 09:24 // Actualitate //  Realitatea.md

Alexandru Donțu, fiul ex-primarului Anatolie Donțu, a câștigat alegerile la Căușeni, potrivit informațiilor preliminare anunțate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Alexandru Donțu a fost susținut și înaintat de Platforma „DA”.

3.728 de cetățeni sau 67,73 % și-au dat votul pentru acest candidat la alegerile locale noi de duminică, 17 noiembrie curent. Scorul a fost unul impresionant, având în vedere că restul candidaților au luat sub 600 de voturi.

 

În satul Arionești, raionul Dondușeni, preliminar, a câștigat Alina Vezitiu, în comuna Antonești, raionul Cantemir – Nicolai Parpolov, în satul Clocușna, raionul Ocnița – Tatiana Bucarciuc, iar în satul Popeștii de Jos, raionul Drochia – Vitali Gusacinschi.

Între timp, în comuna Iliciovca din raionul Florești va fi organizat turul al II-lea. Se vor duela Fiodor Belîi și Irina Volciuc. Turul al II-lea va avea loc și în comuna Boșcana din raionul Criuleni, unde se vor duela Viorica Stăvilă și Serghei Catan.

Conform Codului Electoral, candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care s-au prezentat la urnele de vot. În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, în termen de două săptămâni se va organiza al doilea tur de scrutin cu primii doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit informațiilor preliminare, la Căușeni au votat 5.540 de cetățeni, în comuna Iliciovca, raionul Florești – 494, în comuna Boșcana, raionul Criuleni –  1.162, în satul Arionești, raionul Dondușeni – 585, în comuna Antonești, raionul Cantemir – 525, în satul Clocușna, raionul Ocnița – 857, iar în satul Popeștii de Jos, raionul Drochia – 614. În total, prezența la vot în cele 7 localități a fost de 9.777 alegători sau 38,20%.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 20:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 20:15 // Slider //  Daniela Baranovschi

Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.

„Nu există decât un autor și el este polonez”, a afirmat o purtătoare de cuvânt a forțelor de poliție.

Aceeași informație a fost transmisă de portalul de știri privat polonez Onet, care cita poliția.

„Bărbatul nu avea documente de identitate asupra lui. Poliția a reușit să-i stabilească identitatea prin muncă operativă”, a indicat Onet, potrivit Reuters.

În jurul orei locale 15.00 (14.00 GMT), ‘un bărbat a intrat cu mașina în piața principală din Cracovia și a început să tragă la întâmplare în trecători. Făptașul a fost neutralizat de poliție și rănit cu focuri de armă. În prezent, este transportat la spital. În urma acestui incident, cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite’, a declarat anterior un purtător de cuvânt al poliției pentru AFP, transmite Agerpres.

„Potrivit informațiilor de la agenți de poliție, bărbatul purta o uniformă în stil militar”, le-a declarat un purtător de cuvânt reporterilor, citat de Reuters. „În timpul arestării, polițiștii și-au folosit armele, iar bărbatul a ripostat; ca rezultat, doi polițiști se află printre răniți”, a adăugat el.

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a scris pe platforma X că poliția investighează un incident armat, și că este ținut la curent de către Ministerul de Interne. El a deplâns „un atac tragic”.

Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exprimat „imensa îngrijorare”, declarând pe X că se află ‘în contact cu autoritățile competente” și așteaptă „o explicație completă a circumstanțelor acestor evenimente dramatice”. „Securitatea polonezilor este o prioritate absolută”, a adăugat Nawrocki.

Ministrul de interne, Marcin Kierwinski, a anunțat că se va deplasa la locul atacului sâmbătă seara.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!