Curs valutar
  • EUR
    20.0216
    -0.2407%
  • USD
    17.3048
    -0.0543%
  • RUB
    0.1993
    -0.1505%
  • RON
    3.8092
    -0.2153%
  • UAH
    0.3875
    -0.4903%

Toate știrile

03 septembrie 2026

Irina Vlah, despre noul său partid: Avem viziuni și dorința sinceră de a salva Republica Moldova

18 Nov. 2024, 11:05
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
18 Nov. 2024, 11:05 // Politica //  Realitatea.md

Partidul „Inima Moldovei”, condus de ex-bașcanul Găgăuzei Irina Vlah, va fi de centru-stânga și se va ghida în activitatea sa de doctrina conservatoare. Programul formațiunii are la bază o parte din prevederile programului cu care a mers Irina Vlah în calitate de candidat independent la scrutinul prezidențial. Potrivit lui Vlah, „programul a fost pe larg consultat cu cetățenii și a reprezentat viziunile lor despre soluțiile ce se impun pentru problemele cu care se confruntă Republica Moldova”. Formațiunea urmează să fie înregistrată oficial la Agenția Servicii Publice. Despre constituirea Partidului Republican „Inima Moldovei” Irina Vlah a vorbit în cadrul unui briefing susținut la IPN.

Statutul, programul partidului, componența nominală a Consiliului politic național, precum și o rezoluție specială au fost aprobate la Congresul de constituire a Partidului Republican „Inima Moldovei”, sâmbătă, 16 noiembrie. La reuniunea au participat 272 de delegații din 22 de raioane. Membri de partid au devenit 1191 de cetățeni ai Republicii Moldova, iar în 22 de raioane au fost constituite organizații teritoriale, a anunțat Irina Vlah.

„Următorul pas pe care îl vom face va fi depunerea setului de acte, prevăzut de legislația în vigoare, la Agenția Servicii Publice, pentru înregistrarea formațiunii. Imediat după înregistrarea oficială a Partidului Republican „Inima Moldovei”, vom începe un amplu proces de construcție pe interior. Scopul nostru este să avem o structură cât mai ramificată, funcțională și eficientă, iar acest obiectiv trebuie realizat cât mai repede posibil”, a concretizat Irina Vlah.

Obiectivele primordiale ale programului sunt asigurarea păcii – ca prioritate absolută, stoparea crizei demografice, revenirea de la dictatură la democrație, politica externă echilibrată și bazată pe interesele statului, justiția independentă și profesionistă, luptă reală cu corupția, economia bazată pe investiții, pe reguli de joc clare și stimulatorii, sistemul eficient de protecție socială, noi abordări în sănătate, educația și cultura, soluționarea problemei transnistrene, a explicat liderul noii formațiuni.

„Avem viziuni, avem capacități și avem dorința sinceră de a salva Republica Moldova. Țara noastră poate și trebuie să fie salvată. Și noi vom face acest lucru”, a dat asigurări Irina Vlah.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în data de 5 noiembrie 2024, Irina Vlah a anunțat despre înființarea Partidului Republican Inima Moldovei (PRIM). Fosta bașcană a mai spus că își asumă să facă, alături de echipa sa, o altfel de politică, care să fie orientată direct spre oameni.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
02 Sept. 2026, 22:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Sept. 2026, 22:28 // Slider //  Ana Panaguța

Germania pregătește răspunsul la amenințările vehiculate de Vladimir Putin și Dmitri Medvedev: va transfera în curând Ucrainei noi rachete sol-aer Iris-T și câteva mii de drone de atac, relatează antena3.ro. De asemenea, Berlinul intenționează să-și extindă colaborarea în domeniul informațiilor cu Kievul, potrivit unor surse guvernamentale.

Deciziile au fost luate după ce Germania a acuzat oficial Rusia că a orchestrat o operațiune de sabotaj la aeroportul Leipzig/Halle.

Livrările ar putea începe chiar din această lună, potrivit televiziunii de știri N-tv din Germania, care citează surse guvernamentale.

Întâlnire de urgență UE-NATO pentru a răspunde Rusiei

După incidentul din Leipzig, liderii europeni au promis, de asemenea, că vor spori sprijinul acordat Ucrainei și vor înăspri sancțiunile împotriva Rusiei, conform Bloomberg.

„Dacă scopul a fost să ne facă să ne gândim de două ori înainte să ajutăm Ucraina, pot spune că tot ce au reușit a fost să-mi întărească hotărârea”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen cu privire la acest atac cu dronă eșuat.

Ea a adăugat că echipa sa caută modalități de a limita și mai mult bugetul militar al Rusiei și că UE trebuie să închidă „toate portițele de care profită Rusia”.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, și miniștri de Externe ai UE, reuniți la un summit în Irlanda, au calificat incidentul drept o manifestare a unei amenințări hibride tot mai mari.

„Dacă Rusia crede că Europa și NATO vor fi divizate sau descurajate să sprijine Ucraina în urma acestei amenințări recente, se înșală. Unitatea noastră este de nezdruncinat”, a spus Mark Rutte.

Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a declarat că războiul hibrid al Rusiei include acte de sabotaj, incendieri, explozii și încălcări ale spațiului aerian cu drone și rachete de croazieră.

Zelenski a trimis o listă de cumpărături pe care sunt și rachete Patriot

În același timp, Comisia Europeană analizează solicitarea Ucrainei de a permite utilizarea fondurilor din împrumutul de 90 de miliarde de euro de la UE pentru achiziționarea de rachete interceptoare americane Patriot.

Ca să fie aprobată folosirea fondurilor în acest scop ar fi necesară exceptarea de la regulile care acordă prioritate achizițiilor europene. Decizia va fi supusă votului săptămâna viitoare, luni.

De asemenea, mai multe țări europene au propus, din nou, folosirea activelor rusești înghețate din Europa pentru finanțarea Ucrainei.

Anterior, această propunere s-a lovit de opoziția Belgiei, unde sunt deținute cele mai multe dintre aceste fonduri. Ministrul ucrainean de Externe,  Andrii Sîbiha, a declarat că a venit momentul pentru o „discuție serioasă” cu privire la utilizarea acestor active.

Sabotaj rusesc eșuat în Germania

Pe 4 august, la aeroportul Leipzig/Halle, în apropierea unei aeronave militare ucrainene utilizate pentru transportarea de echipamente militare, a fost descoperită o dronă încărcată cu explozibili.

Potrivit anchetatorilor din Germania, drona urma să fie folosită într-un atac asupra aeronavei ucrainene. Ulterior, polițiștii au găsit o altă dronă în apropierea aeroportului, iar în ziua următoare au descoperit aproximativ 50 de grame de explozibil, presupus a fi hexogen.

În urma anchetei, autoritățile germane au acuzat Rusia că a orchestrat sabotajul eșuat. Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat că Berlinul va continua să sprijine Ucraina și va lua măsuri pentru a împiedica operațiuni rusești similare în Germania și în alte țări europene.

Situat în partea de est a Germaniei, aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.

Germania a acuzat, la 1 septembrie, oficial Rusia că se află în spatele atacului cu drone de luna trecută de la aeroportul din Leipzig.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange