Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

13 septembrie 2026

Partidul Republican „Inima Moldovei” – constituit. Irina Vlah: Avem deja 1191 membri și organizații în 22 de raioane

18 Nov. 2024, 11:53
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
18 Nov. 2024, 11:53 // Politica //  Realitatea.md

Congresul Extraordinar de constituire a Partidului Republican „Inima Moldovei” (PRIM) a avut loc sâmbătă, 16 noiembrie 2024. În cadrul acestuia, Irina Vlah a fost aleasă în funcția de președinte al partidului. Politiciana, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, a informat că la Congres au participat 272 de delegați din 22 de raioane ale Republicii Moldova.

„Într-un timp record, în doar 10 zile, împreună cu colegii din grupul de iniţiativă, am reuşit să vizităm circa două treimi din raioanele ţării. Astfel, membri ai partidului au devenit 1191 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot, iar în 22 de raioane am reuşit deja constituirea organizațiilor teritoriale. Vreau să le mulţumesc şi pe această cale colegilor pentru mobilizarea exemplară de care au dat dovadă, iar cetăţenilor care ni s-au alăturat – pentru încrederea pe care au manifestat-o faţă de cel mai nou proiect politic din Republica Moldova – Partidul Republican Inima Moldovei”, a declarat ea.

În cadrul Congresului, a fost adoptat Statutul şi Programul partidului, dar şi aprobată componenţa nominală a Consiliului Politic Naţional şi o Rezoluţie specială.

„Potrivit statutului, „Inima Moldovei” va fi un partid de centru-stânga, iar în activitatea sa formaţiunea se va conduce de doctrina conservatoare. Programul nostru are la bază o parte din prevederile programului cu care am mers eu, în calitate de candidat independent, în alegerile prezidenţiale. Aceasta pentru că programul din alegerile prezidenţiale a fost pe larg consultat cu cetăţenii şi a reprezentat inclusiv viziunile lor despre soluţiile ce se impun pentru problemele cu care se confruntă Republica Moldova. De asemenea, în cadrul amplelor consultări cu cetăţenii pe care le-am avut după alegerile prezidenţiale, oamenii ne-au îndemnat să mergem mai departe cu programul pe care ei deja îl cunosc, îmbunătăţit şi cu noi prevederi, deoarece el reflectă întocmai situaţia pe care o avem în ţară şi paşii ce trebuie de făcut pentru ameliorarea acesteia”, a relatat politiciana.

Irina Vlah, în context, a amintit obiectivele de bază ale programului partidului:

• Asigurarea păcii – prioritate absolută;
• Stoparea crizei demografice;
• Revenirea de la dictatură la democraţie;
• Politică externă echilibrată, bazată pe interesele reale ale Republicii Moldova;
• Justiţie independentă şi profesionistă;
• Lupta reală cu corupţia;
• Economie bazată pe investiţii, pe reguli de joc clare şi stimulatorii;
• Sistem de protecţie socială eficient;
• Noi abordări în sănătate, educaţie şi cultură;
• Descentralizare şi autonomie locală reală;
• Soluţionarea problemei transnistrene.

„Fiecare din aceste obiective e dezvoltat prin acţiuni concrete, care vor fi implementate ulterior. Avem viziune, avem capacităţi şi avem dorinţa sinceră de a salva Republica Moldova. Ţara noastră poate/şi trebuie să fie salvată şi noi vom face acest lucru.

Următorul pas pe care-l vom face va fi depunerea setului de acte prevăzut de legislația în vigoare la Agenţia Servicii Publice pentru înregistrarea formaţiunii. Imediat după înregistrarea oficială a Partidului Republican „Inima Moldovei”, vom demara un amplu proces de construcţie pe interior. Scopul nostru este să avem o structură cât mai ramificată, funcţională şi eficientă şi acest obiectiv trebuie realizat cât mai repede posibil. Aceasta pentru că în 2025 vom avea alegeri parlamentare, care vor reprezenta primul examen politic serios pentru formaţiunea noastră. Ne vom pregăti temeinic de acest scrutin, pentru că de el depinde decisiv viitorul Republicii Moldova.

Ţin să menţionez că Partidul Republican „Inima Moldovei” apare într-un moment de grea cumpănă pentru ţara noastră. Acum, când mulţi privesc cu neîncredere viitorul ţării noastre, avem datoria de a demonstra că Republica Moldova nici pe departe nu şi-a epuizat potenţialul şi se poate dezvolta în continuare, devenind, într-un viitor previzibil un stat cu adevărat puternic din toate punctele de vedere. Vom munci cu dedicaţie pentru aceasta şi sunt sigură că vom reuşi!

Să fie într-un ceas bun!”, a subliniat Irina Vlah.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, Irina Vlah a candidat independent la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024 și a obținut 5,38% din voturi. La 5 noiembrie 2024, în cadrul unui briefing, a anunțat că, urmare a consultărilor cu cetățenii, a decis constituirea unei noi formațiuni politice – Partidul Republican „Inima Moldovei”.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
12 Sept. 2026, 21:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
12 Sept. 2026, 21:25 // Societate //  Vlada Ciorici

Aeroportul Internațional Chișinău este supraaglomerat în anumite perioade ale zilei, însă rândurile formate la punctele de control se mișcă, iar până acum nu au fost înregistrate cazuri în care pasagerii să piardă cursa din cauza timpului petrecut la cozi. Declarația a fost făcută de șeful Aeroportului, Sergiu Spoială, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

„Astăzi Aeroportul, în anumite ore, într-adevăr, este supraaglomerat. Noi nu ne ascundem de această față a Aeroportului. Recunoaștem că în anumite perioade ale zilei aceste rânduri există”, a declarat șeful Aeroportului în cadrul emisiunii „Rezoomat”.

Potrivit lui Spoială, însă, aglomerația trebuie privită în contextul procedurilor care trebuie respectate de toate aeroporturile internaționale.

„Dar trebuie să privim situația corect. Aceste rânduri nu stau locului. Ele se mișcă. Rândurile se formează nu doar din cauza infrastructurii aeroportuare existente, ci sunt reguli internaționale care trebuie respectate”, a explicat acesta.

Șeful Aeroportului a mai precizat că, până în prezent, instituția nu a înregistrat cazuri în care un pasager să fi pierdut cursa din cauza timpului petrecut la rând.

„Până în prezent, n-am avut nicio plângere, niciun caz când un pasager a pierdut cursa din cauza că a stat prea mult în rând”, a punctat Sergiu Spoială.