Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Maternitatea surogat devine „infracțiune universală” în Italia și se pedepsește cu închisoarea

18 Nov. 2024, 22:33
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
18 Nov. 2024, 22:33 // În Lume //  Ana Panaguța

Proiectul de lege prin care maternitatea surogat devine „infracțiune universală”, aprobat definitiv de Senatul Italiei pe 16 octombrie, va apărea în Monitorul Oficial începând de luni. Italienii care recurg la metodă în alt stat riscă închisoare până la doi ani, transmite digi24.ro.

Legea a fost semnată de președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, la 4 noiembrie 2024.

Ea a fost inițiată de deputata partidului Fraţii Italiei, Carolina Varchi și prevede pedepse între trei luni și doi ani de închisoare, la care se adaugă o amendă cuprinsă între 600 de mii de euro şi 1 milion de euro.

În practică, este o infracțiune pentru care se pedepsește indiferent unde s-ar fi desfășurat acțiunea în lume.

Introducerea cazului „infracțiune universală” a fost susținută ferm de majoritatea de centru-dreapta și, în special, de premierul Giorgia Meloni.

„O practică inumană, care hrănește o piață transnațională, printr-un act de dragoste fals”, a definit-o Meloni, comentând aprobarea finală a legii, care a avut loc în octombrie, la Senat.

Pentru coaliția conservatoare aflată la putere în Italia, legea are ca scop protejarea mamelor surogat din străinătate, despre care susține că sunt exploatate, precum și a relației dintre părinții biologici și copiii lor.

„În cazul maternității surogat, femeia nu furnizează un organ, ci dă naștere unui copil. Femeia este astfel redusă la un incubator, întrerupând relația dintre mamă și copil”, a declarat deputatul Gianni Berrino din cadrul Partidului Frații Italiei, în timpul dezbaterii proiectului de lege.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 21:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
18 Aug. 2026, 21:57 // Slider //  Ana Panaguța

Germania va prelungi controalele la frontierele sale externe cu șase luni, până la 15 martie 2027, a anunțat marți, 18 august, o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne german, care a precizat că ministrul Alexander Dobrindt a trimis o notificare oficială Comisiei Europene în această privință, transmite Agerpres.

Reprezentanta Ministerului de Interne german a confirmat astfel o informație difuzată inițial de tabloidul Bild.

„Evenimentele de la granițele externe ale Europei arată că lupta contra migrației ilegale încă are nevoie de controale frontaliere”, a declarat Dobrindt pentru publicația citată.

El anunțase această intenție la finalul lunii iulie, când zeci de mii de migranți au trecut temporar frontiera dinspre Maroc către exclava spaniolă Ceuta.

Deși în general se presupune că frontierele din interiorul Uniunii Europene sunt deschise în virtutea acordului Schengen, la frontierele externe ale Germaniei au fost reintroduse controale începând din septembrie 2024.

În pofida criticilor tot mai vehemente, aceste controale au fost deja extinse de trei ori, cel mai recent până la jumătatea lui septembrie 2026. În cazul în care Comisia Europeană nu va avea obiecții, controalele la frontierele Germaniei vor fi prelungite până la 15 martie anul viitor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!