Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Mihai Popșoi a avut o convorbire telefonică cu Gideon Sa’ar. Au discutat despre omorul rabinului Zvi Kogan

26 Nov. 2024, 11:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
26 Nov. 2024, 11:10 // Societate //  Cătălina Boico

Vicepremierul Mihai Popșoi a discutat astăzi, 26 noiembrie, la telefon cu ministrul Afacerilor Externe al Israelului, Gideon Sa’ar, despre atacul terorist din Emiratele Arabe Unite, în urma căruia a fost ucis rabinul Zvi Kogan, cetățean al Republicii Moldova și al Israelului.

„Astăzi, am avut o discuție telefonică cu ministrul Afacerilor Externe al Israelului, Gideon Sa’ar, despre evoluțiile recente din Orientul Mijlociu, inclusiv atacul terorist din Emiratele Arabe Unite, soldat cu uciderea rabinului Zvi Kogan, cetățean al Republicii Moldova și al Israelului.

Republica Moldova condamnă acest atac terorist care a dus la decesul rabinului Kogan, un act de o gravitate excepțională, care nu poate fi tolerat sub nicio formă”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Totodată, oficialul israelian a mulțumit pentru solidaritatea exprimată de Republica Moldova și pentru cooperarea în gestionarea acestei situații tragice. Gideon Sa’ar a subliniat și despre importanța colaborării internaționale în combaterea terorismului și a promovării unui mediu de securitate stabil pentru toți cetățenii, indiferent de naționalitate.

În cadrul discuției, oficialii au abordat progresele înregistrate în relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Israel și au analizat posibilitățile de aprofundare a acestora.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că duminică, 24 noiembrie, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a fost informat de către autoritățile din Emiratele Arabe Unite despre decesul rabinului comunității evreiești din Abu Dhabi, Zvi Kogan, cetățean al Israelului și al Republicii Moldova, care locuia în EAU în baza cetățeniei moldovenești și avea statut de rezident.

Se presupune că rabinul ar fi fost urmărit de serviciile speciale iraniene, unele voci acuzând administrația de la Teheran de moartea lui. Conform publicației Haaretz, Kogan ar fi fost răpit și omorât, dispariția lui fiind semnalată joi.

Autoritățile israeliene califică decesul lui Zvi Kogan drept un posibil atac terorist, iar serviciile secrete au demarat investigații.  incidentul ca pe un posibil act terorist. Serviciul de informații israelian „Mossad” a demarat o investigație în colaborare cu autoritățile locale din Emiratele Arabe Unite.

La Abu Dhabi a fost ucis un cetățean al Republicii Moldova și Israelului. Ar fi fost urmărit de „SIS”-ul Iranului

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!