Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Dan Perciun: „O aplicație mai tare ca Duo Lingo”. Elevii vor învăța limba engleză cu ajutorul platformei Langly

29 Nov. 2024, 21:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
29 Nov. 2024, 21:07 // Actualitate //  Ana Panaguța

Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Langly Oxford English și Proiectul Tehnologiile Viitorului, a lansat un proiect-pilot de utilizare a platformei educaționale Langly în predarea limbii engleze. Aproape 5000 de elevi din clasele a V-a și a VI-a, coordonați de 200 de profesori, vor beneficia de această inițiativă inovatoare chiar din al doilea semestru al anului școlar 2024-2025.

Inițiativa face parte din strategia Ministerului Educației de modernizare a învățământului, oferindu-le elevilor șansa de a dezvolta abilități-cheie pentru viitor și de a accesa mai ușor oportunități educaționale și profesionale.

„Cunoașterea limbii engleze este esențială pentru conectarea tinerilor din Moldova la oportunitățile globale. Acest proiect va moderniza procesul educațional, contribuind la dezvoltarea competențelor necesare pentru viitor”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun, la semnarea Memorandumului de înțelegere dintre parteneri.

Profesorii vor beneficia de instruiri și mentorat pentru integrarea noilor tehnologii în procesul educațional.

„Inovația în educație nu mai este o alternativă, ci o necesitate. Acest proiect demonstrează angajamentul nostru de a sprijini profesorii și elevii în utilizarea soluțiilor digitale de ultimă generație”, a subliniat Doina Nistor, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului.

Platforma Langly, certificată Oxford și bazată pe inteligență artificială, oferă conținut personalizat, monitorizarea progresului elevilor și metode interactive de învățare.

Proiectul este implementat de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, cu sprijinul financiar din partea USAID, a Suediei și Marii Britanii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.